UNICEF lansează al treilea an de proiect „Prima prioritate: niciun copil invizibil”

UNICEF în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) lansează cel de-al treilea an de proiect "Prima prioritate: niciun copil invizibil". Prin intermediul acestui proiect de dezvoltare a serviciilor sociale de bază la nivel comunitar, copiii vulnerabili și familiile lor din 32 de comunități din opt județe vor beneficia de servicii sociale integrate, cu precădere asistenţă socială, educaţie şi asistenţă medicală primară, astfel încât copiii să poată crește alături de părinții lor și să fie protejați împotriva tuturor formelor de violență.
Cristina Dinu
18 apr. 2013, 11:10
UNICEF lansează al treilea an de proiect

În România, sunt mii de copii invizibili. Ei sunt copii care nu pot merge la doctor și la scoală, sunt copii care sunt abuzați sau care nu au acte de identitate, sunt copii care au la rândul lor copii. Sunt copii care pot fi părăsiți de părinții lor. Locul copiilor este în familie, dar 1 din 10 copii este în pericolul de a fi părăsit. Este o cifră dureroasă și care reflectă doar o parte din realitățile din România, transmite UNICEF într-un comunicat de presă.

„Trebuie să avem grijă de toţi copiii noștri. Copiii noștri nu înseamnă numai copiii din familiile noastre, ci și copiii vecinilor, și copiii romilor, și copiii abandonați, și copiii cu dizabilități, și copiii „invizibili”. Toți sunt copiii noștri și aș dori ca societatea în ansamblu să acorde mai multă atenție şi grijă tuturor copiilor. Părinţii sunt primii responsabili cu creşterea şi îngrijrea copiilor, dar să nu uităm că fără sprijinul autorităţilor, unii dintre ei nu o pot face. Acesta este motivul pentru care vom susţine orice iniţiativă menită să mobilizeze specialiştii şi autorităţile locale, care cunosc cel mai bine nevoile comunității”, a declarat Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.

Pentru a răspunde acestei situații, UNICEF în parteneriat cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și Instituțiile Prefectului din județele Bacău, Botoșani, Buzău, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea și cu sprijinul Direcţiei Protecţiei Copilului din cadrul MMFPSPV a demarat în anul 2011 acest proiect. Asistenții sociali împreună cu actorii locali (primari, medici, asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari romi, învățători și profesori, mediatori şcolari, preoți, polițiști) au acționat astfel încât acești copii invizibili, aflați la risc, să primească ajutor la timp.

De exemplu, un asistent social a ajutat un tată să își păstreze acasă bebelușul pe care mama voia să îl părăsească într-un centru de plasament. Acum, Dănuţ se bucură din plin de dragostea tatălui, a bunicii și a mătușii, dezvoltându-se armonios. La un an și jumătate, el este un copil vesel și dornic să interacționeze.

„Bunăstarea copiilor, în special a celor mai vulnerabili, şi, implicit, respectarea drepturilor lor, depinde în primul rând de accesul şi calitatea serviciilor sociale de bază. Astfel, prima prioritate pentru copii trebuie să fie asigurarea intervenţiior proactive la nivel local, în fiecare comunitate, de către un asistent social, un asistent medical comunitar şi un mediator şcolar. Acest pachet minim maximizează şansele fiecărui copil la o viață mai bună”, a spus Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

În anul 2011 proiectul a acoperit opt județe cu un număr total de 96 de comune, iar în 2012 – 64 de comune. Anul trecut, prin intermediul proiectului, 12.000 de copii invizibili au beneficiat de sprijin astfel încât să poată crește alături de familia lor, să fie protejați împotriva violenței și a oricărei forme de abuz, să aibă acces la servicii medicale și să meargă la școală. Pentru anul 2013 au fost realizate o serie de ajustări necesare determinate în primul rând de dorința de a crește eficacitatea și eficiența implementării modelului pachetului minim de servicii sociale de bază, crescând astfel potenţialul impactului direct asupra celor mai vulnerabile grupuri de copii și a familiilor acestora.

Și în anul 2013 proiectul vizează dezvoltarea capacității actorilor locali din mediul rural de a furniza servicii integrate, bazate pe comunitate, eficace și eficiente, precum și îmbunătăţirea cunoştinţelor, atitudinilor şi practicilor cu impact pe dezvoltarea şi protecţia copilului, cu accent pe reducerea tuturor formelor de violenţă asupra copilului în cadrul familiei şi în comunitate. Astfel, se urmărește consolidarea strategiei naționale din domeniul prevenirii cu focus asupra eficientizării acesteia și aducerea serviciilor sociale de bază cât mai aproape de beneficiari și nevoile celor mai săraci și marginalizați copii din România și a familiilor lor. În total, în acest an, pentru aproximativ 5.900 de copii vor fi reduse riscurile de separare de familie și a celor de violență. Până la sfârșitul anului vor fi create 32 de centre comunitare de sprijin și consiliere pentru copii și părinți, repartizate câte patru în fiecare județ. Astfel, aproximativ 5.000 de părinți și aproximativ 10.000 de copii vor participa la grupuri de suport și acțiuni comunitare.

De asemenea, în cursul acestui an se va finaliza definirea pachetului minim de servicii sociale de bază necesar a fi implementat la nivel comunitar, vor fi finalizate standardele de calitate ale serviciilor incluse în acest pachet și, pe baza acestora, se vor demara primele preparative de analizare și testare a standardelor de cost astfel încât proiectul să poată fi extins la nivel național.

Atât MMFPSPV și Direcția Protecția Copilului (DPC) din cadrul MMFPSPV, precum și actori de la nivel județean precum Direcțiile Generale de Asistență și Protecție Socială (DGASPC) și Prefecturile sunt parteneri strategici ai proiectului și în anul 2013.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, critică alianța cu PSD după rezultate modeste la alegerile prezidențiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”