Cum scapă Doinița Oancea de kilogramele în plus. Vedeta nu s-a confruntat până acum cu o greutate peste necesarul normal, a reușit să-și păstreze o greutate echilibrată, astfel încât să se simtă bine în pielea ei. Însă, are și un truc, la care apelează de fiecare dată când vrea să scape de două- trei kilograme într-un mod sănătos.
Citește și: Doinița Oancea, dezvăluiri-șoc despre punctul de cotitură din viața sa! Ce i-a cerut actrița lui Dumnezeu
„Nu a fost necesar până acum (n.r. să își schimbe silueta) și probabil că da, aș face-o. Este meseria pe care o iubesc cel mai mult. Da, aș face și asta, chiar dacă după ar fi greu să slăbesc. Nu mănânc mult de felul meu, dar mănânc prost. Am un truc.
Când mă îngraș câteva kilograme, recurg la 3 mese pe zi, fiecare masă cu legume, proteină și fruct, dar și o felie de pâine integrală. Așa slăbesc sănătos. Nu mai mănânc prăjeli, fast-food, ci cât mai natural și sănătos. Carnea o mănânc friptă, legumele în salată sau pe grătar”, a spus actrița pentru Ego.ro.
Nici la capitolul îngrijire a pielii vedeta nu face mari sacrificii. Ea dezvăluie că merge foarte rar la cosmetică și că a învățat cu să își păstreze sănătatea tenului prin gesturi simple, aproape de natură.
„Am un ten curat. Merg foarte rar la cosmetică, în sensul în care să îmi fac tratamente la față. Nu mă machiez în exces, fiind vară, acum umblu fără fond de ten, mai ales pentru că m-am bronzat. Am doar anticearcăn pe față, puțină pudră pe toată fața și un blush. Par machiată, dar nu îmi acopăr tenul, îl las să respire. Mai folosesc rimel și cam asta ar fi, pe lângă un luciu de buze”, a mai spus Doinița Oancea.