Jose Mourinho s-ar putea reîntoarce la Londra din vară, ca antrenor al lui Chelsea, dar Londra nu se arată prea prietenoasă cu familia actualului tehnician al lui Real Madrid. Potrivit The Sun, soţiei şi fiicei lui Mourinho li s-a furat un laptop chiar din camera de hotel, în capitala Angliei, pe data de 27 martie.
Jose Mourinho deţine o casă în apropiere de stadionul Stamford Bridge, dar soţia sa şi Tita au preferat să stea la Wyndham Grand Hotel, unde camera costă până la 1.044 de lire sterline pe noapte.
Cele două s-au deplasat la Londra după ce Tita s-a înscris pentru a urma cursurile unei şcoli de artă, Camberwell College.
Nu este pentru prima oară când familia lui Mourinho este ţinta hoţilor, în 2010 o bandă de tâlhari din Macedonia fiind reţinută după ce s-a aflat că intenţionează să spargă vila din Como a portughezului.