Totul a început cu faptul că femeia a vrut să se bucure de un mic dejun relaxant într-un restaurant din Veneția, unde și-a comandat un cappucino și o brioșă. La final, aceasta a vrut să achite cu cardul, însă a avut parte de o surpriză de proporții. Bonul fiscal a arătat diferit comparativ cu ce și-a imaginat ea: 2 euro un cappuccino, 1,5 o brioșă, 20 de cenți pentru serviciul la masă, dar și un euro suprataxa pentru că a achitat cu cardul. Totalul fiind de 4,70 euro.
Citește și Ce salarii au ospătarii din Mamaia Nord. Bacșișuri uriașe în acest sezon estival
Înainte de a trece pragul autorităților, femeia a încercat să obțină o explicație de la proprietarul localului, care s-a arătat total dezinteresat de plângerea doamnei.
Deranjată de atitudinea proprietarului, următoarea oprire a făcut-o la autoritățile locale, unde a făcut plângere pentru ce i s-a întâmplat. În urma verificărilor care au fost făcute de oamenii legii, patronul localului s-a ales cu o amendă în valoare de 2.000 de euro.
Paolo Carestiato, șeful poliției locale, a precizat faptul că bărbatul a încălcat legile din Codul Consumatorului, dar și o directivă europeană care interzice aplicarea comisionului de către șeful oricărui restaurant, atunci când un client optează pentru plata cu cardul bancar.
Citește și Ce a pățit o româncă la un restaurant din Grecia. ,,Înșelătorie cu zâmbetul pe față’’
„Sancțiunile pentru nerespectarea interdicției impuse de autoritate, variază de la minim 2000 euro până la maxim 5 milioane de euro și depind de o serie de factori precum gravitatea, frecvența comportamentului și numărul consumatorilor implicați”, a spus reprezentantul Poliției Locale, relatează știridiaspora.ro.
Văzând situația care a fost creată, președintele unei asociații specializată în domeniul HORECA, a declarat că fiecare patron este obligat să respecte legea, fără niciun fel de excepție. „Îmi pare rău să aud că unii colegi ajung în astfel de situații, dar legea este clară și nu poți ocoli sau inventa anumite comisioane. În ceea ce privește plata cu cardul de debit, ceea ce facem ca asociație este să intervenim pentru a încerca să reducem costul taxelor. Regulile trebuie respectate, fără dar și poate”, a susținut Angelo Faloppa de la asociația Confcommercio San Donà-Jesolo.