Cei doi turiști americani au renunțat, în 2019, la joburile lor, și s-au reorientat către vloggingul de călătorii. Pe YouTube, au peste 60.000 de abonați, iar vloggul realizat la Obor a strâns, într-o lună, peste 5000 de aprecieri și aproape 350 de comentarii. Pentru că au rămas cu amintiri păcute din prima vizită în România, cei doi turiști au decis să revină și să încerce experiențe noi.
Sammy și Tommy au filmat toate experiențele culinare pe care le-au avut în București, iar experiența din Piața Obor este printre preferatele lor.
„Din centrul Bucureștiului am luat un Uber până la Piața Obor și am plătit echivalentul a trei dolari și cincizeci de cenți. Piața este cea mai veche și cea mai mare din București. Iar mititeii de la terasa Obor sunt excelenți! Nu sunt un fan înfocat al sosurilor, dar muștarul este unul dintre condimentele mele preferate”, a povestit Sammy.
„Acest loc e super-popular, așa că va fi uimitor. Măcar au muzică minunată de ascultat în timp ce așteptăm la coadă. A meritat să stăm la coadă. Să mănânci mici cu muștar și să bei o bere rece, ce poate fi mai bine de atât? Plinuți, suculenți, atât de delicioși, poți înțelege de ce sunt atât de populari aici. Îmi place atmosfera, iar oamenii sunt foarte prietenoși. Ce combinație uimitoare este o mușcătură dintr-un mic, niște pâine. ‘Spălat’ cu bere rece nu se îmbunătățește cu mult”, a mărturisit Tommy.
Cei doi tineri au fost plăcut surprinși de diversitatea gastronomică de la noi.
„Ne place cultura culinară foarte variată a Bucureștiului. Sunt foarte multe restaurante unice în oraș”, a remarcat Tommy.
Citeste si Turiști britanici, după o vizită de trei săptămâni în România: „Parcă suntem pe altă planetă”