Casa în care a crescut Tzancă Uraganu și pe care manelistul le-a arătat-o urmăritorilor lui de pe rețelele sociale cu mai multe ocazii este una extrem de modestă: din chirpici, cu pereți strâmbi, cu uși și ferestre care stau să cadă. Cu toate astea, chiar dacă acum locuiește într-o casă care se învârte după soare, artistul nu se rușinează cu casa în care a copilărit. Totuși, deși comentatorii au avut multe cuvinte de laudă la adresa lui, referitor la faptul că nu a uitat de unde a plecat, au fost și mulți care i-au spus că ar fi cazul să investească în repararea ei.
„Casa unde am crescut ….!!!„, a scris artistul la poză.
„Reparo renoveazo si fao faină pt oamenii care locuiesc acolo, daca tot ai arătat unde ai locuit ar bine si pt eu si pt tine sufletește „
„Imi place ca ai consolidat.o de cand te.ai pus bine!”
„Bagă mâna și fă acolo ceva frumos că așa zice legenda să nu uiți de unde ai plecat”
„Renoveazo .. tineo ca sa chinuit pentru ia”, sunt câteva dintre comentariile internauților.
Cântărețul de manele vorbește, de fiecare dată, cu emoție despre copilăria sa. Recent, acesta a dezvăluit că relația lui cu părinții a fost întotdeauna una bună. Mai mult decât atât, Tzancă Uraganu a susținut că aceștia au încercat să-i ofere tot ce avea nevoie când era un copil, lucru pe care îl apreciază foarte mult acum.
„Păi normal, cu părinții trebuie să ai mereu o relație frumoasă. E normal că așa trebuie să fii cu părinții, niciodată nu trebuie să-i lași. Așa cum ei au fost mereu lângă noi când eram mici și voiau să avem tot ce este mai bun, așa trebuie să avem, noi grijă de ei acum. Nu pot să spun că am avut tot ce mi-am dorit când eram mic, dar nici săraci așa nu am fost. Am avut strictul necesar, nici mult și nici puțin. A fost cât trebuia!„, a declarat Tzancă Uraganu la Antena Stars.