Iohannis a promulgat legea. Ce români ies mai devreme cu doi ani la pensie

A apărut lista localităților unde românii se pot pensiona mai devreme cu doi ani. Klaus Iohannis a semnat decretul, se aplică după apariţia în Monitorul Oficial.
Filip Stan
21 iul. 2023, 13:36
Iohannis a promulgat legea. Ce români ies mai devreme cu doi ani la pensie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care prevede extinderea numărului de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, din zonele afectate de poluare remanentă.

Actul normativ prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acesteia, prin extinderea numărului de localităţi.

Pensii 2023. Seniorii României ar putea avea cu 20% mai mult pe cuponul de pensie din 2024

Legea introduce localităţile Bistra, Ocna Mureş, Sălciua din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Comăneşti din judeţul Bacău, Codlea din judeţul Braşov, Clejani şi Giurgiu din judeţul Giurgiu, Letca Nouă din judeţul Gorj, Băiuţ, Borşa, Cavnic, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş, Comarnic, Floreşti, Valea Călugărească din judeţul Prahova şi Videle din judeţul Teleorman în lista zonelor pentru care locuitorii acestora pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare.Potrivit legii, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

Pensii 2023. Anunţul făcut de Simona Bucura-Oprescu, noul ministrul al Muncii, veşti proaste pentru 5 milioane de români: „Nu se majorează nicio pensie din toamnă!

EXCLUSIV Marius Budăi vine cu veşti proaste: „Vârsta de pensionare va creşte etapizat, nu eu am scris PNRR-ul. Să nu panicăm însă, nu accept peste 65 de ani!”

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a vorbit, joi, în exclusivitate la România TV, despre noua Lege a pensiilor care ar urma să reformeze sistemul public de pensii, reformă asumată prin PNRR. Șeful Muncii a admis cu greu că va fi majorată vârsta de pensionare până la 65 de ani şi pentru femei, aşa cum a fost asumat în PNRR.

În prezent vârsta de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 61 de ani și 9 luni pentru femei. Legislația în vigoare prevede creșterea treptată a vârstei de pensionare la femei la 63 de ani până în 2030, iar în PNRR este menționată egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani. Există anumite categorii de salariați care se pot pensiona de la vârste mult mai mici, precum magistrații, militarii și polițiștii.

Pensii 2023. Marius Budăi, veste proastă pentru milioane de români, creşte vârsta de pensionare
„Se va prevede ca nicio pensie sa nu depaseasca salariul avut in plata in activitate. Bineinteles ca se pune si problema supraimpozitarii, iar maine voi avea o intalnire cu Uniunea Europeana pe aceasta tema. Pana la 1 iulie trebuie inchisa aceasta problema.”

„Eu cred ca pana la urma si politica trebuie sa vina intr-o zona in care odata ce ai hotarat sa ai o coalitie politica, intr-un moment greu, sa coabitezi cu toate bunele si relele. Vreau sa remarc cum a raspuns Marcel Ciolacu la unele atacuri, unele chiar nedemne de tribuna Parlamentului.”, a declarat Marius Budăi în exclusivitate la emsiunea moderată de Marius Budăi.

„Exclus sa crestem varsta de pensionare. Nu crestem varsta de pensionare. Am si spus din opozitie, nu accept cresterea peste 65 de ani. Femeile sunt la 60 acum si beneficiaza de o hotarare a CCR care spune ca pot munci pana la 65, iar in PNRR se spune ca pana in 2035 trebuie egalizate varstele de pensionare. Acum femeile sunt la 62 de ani si cateva luni. Asa sunt prevederile din PNRR, nu am scris eu PNRR-ul.

Aceste aspecte panicheaza foarte mult si nu sunt de acord. Nu creste varsta de pensionare peste 65 de ani. Va creste varsta etapizat pentru doamnele noastre pana in 2030, iar pana in 2035 trebuie egalizat la 65 si pentru femei si barbati. Deci nu brusc si nu vom accepta cresterea varstei de pensionare.”

Pensii 2023. Scade vârsta de pensionare, o nouă categorie de români ar putea ieşi mai devreme la pensie

Guvernul României a făcut o serie de modificări asupra Legii Pensiilor, însă acest lucru a trecut neobservat din cauza grevei profesorilor și a celorlalte proteste din ultima perioadă. Mai exact, oficialii români au depus amendamente prin care va creşte vârsta de pensionare, se va tăia din pensiile speciale, nicio pensie specială nu va depăși salariul, iar pensiile militarilor vor fi modificate, recalculate.

Va crește vârsta de pensionare standard de la 60 de ani la 65 de ani, până în 2035, pentru polițiști, pompieri, militari, profesori și femei.

„Art. 16 – (2) Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, prevăzută la alin. (1) lit. a), este de 65 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în Anexa de la Lege 223/2015 privind pensiile militare de stat şi Anexa nr. 6 care face parte integrantă din lege”, scrie în amendamentul depus la Senatul României.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cea mai proastă veste a sfârșitului de an. Se umblă la bani
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Prioritatea guvernului este sprijinirea economiei, declară Kelemen Hunor
MediaFlux
AVERTISMENTUL lui DONALD TRUMP! AMENINȚĂ că va prelua CONTROLUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!