Adrian Năstase a fost primit cu urale la Congresul PSD. El a recunoscut că a fost emoţionat să-şi reintâlnească prietenii. Întrebat cum s-a simţit la Congresul PSD, Adrian Năstase a răspuns: „mi-a făcut foarte mare plăcere, a fost ca un pansament la o rană”.
„M-a bucurat să simt căldura şi energia pozitivă care a radiat din sală la Congresul PSD, care se transformă în acţiune. Mi-a făcut foarte bine să fiu aici. (…) Era foarte greu să ne organizăm să ne vedem, să ne strângem mâna, să vorbim despre unele lucruri din trecut sau despre ce se întâmplă aşa, în general, în politică, în ţară, însă pentru mine a fost o reîntâlnire, în definitiv, cu cei care prin gestul lor, prin felul în care s-au ridicat în picioare pentru a mă saluta, mi-au transmis o emoţie pe care mi-e foarte greu să o spun acum, să o comentez. Sunt lucruri care în viaţă contează foarte mult, dar, după un timp, îţi doreşti să priveşti în urmă, să te întrebi dacă ceea ce ai făcut, intenţiile tale sau lucrurile pe care le-ai realizat au căpătat rezonanţă la ceilalţi”, a spus Adrian Năstase după Congresul PSD.
Fostul premier a mai spus că i-a plăcut ce a zis Gabi Firea, „Congresul PSD a fost un Oscar al politicii româneşti„, a declarat Adrian Năstase la finalul primei zile de Congres PSD.
Fostul prim-ministru Adrian Năstase a explicat că nu a luat cuvântul în faţa foştilor colegi deoarece nu a dorit ca acest lucru să fie privit ca o „implicare excesivă” în partid, în condiţiile în care eliberarea condiţionată îi impune anumite constrângeri. Năstase a admis, totuşi, că nu exclude o posibilă revenire în politică.
„Punctul meu de vedere în legătură cu condamnarea a fost critic, dar nu pot să nu respect sentinţa şi constrângerile date de instanţă. În acest moment eu nu pot să fiu membru de partid, nu am dreptul să fiu ales într-o funcţie politică sau de stat şi nu am dreptul să votez. Dar peste doi ani sau trei ani vom vedea. Ion Iliescu a revenit în politică la 60 şio ceva de ani în 1989. Deocamdată trebuie să găsesc un sens perioadei care urmează şi mă voi concentra pe proiecte neguvernamentale„, a spus Adrian Năstase.
CITEŞTE ŞI: CONGRES PSD. Năstase şi Iliescu, APLAUDAŢI. Iliescu: Năstase a jucat rolul său în această perioadă