Monica Anghel a fost descumpănită când și-a văzut copilul pe masa de operație. Fiul său, Aviv, de 11 ani, și-a fracturat piciorul în trei locuri și a avut nevoie de ghips.
Artista a povestit coșmarul prin care familia sa a fost nevoită să treacă și a explicat cum s-a ajuns la această situație.
Artista a povestit că fiul său a avut parte de un accident banal. Mai exact, a alunecat pe iarbă și s-a ales cu o fractură de peroneu, maleolă și tibie. Medicii au decis să îi pună două tije și piciorul în ghips timp de o lună. Monica Anghel, mama acestuia, a declarat că și-a anulat toate concertele pe care le avea, pentru a se ocupa în totalitate de fiul ei.
Citește și Monica Anghel împarte sala de sport cu fiul ei. Ce sfaturi de nutriție i-a dat cântăreața lui Aviv
„Da, Aviv a avut un accident banal, era iarba udă, a alunecat nu știu cum, a avut fractură de peroneu, maleolă și tibie. A avut piciorul în ghips o lună și ceva. I-au pus două tije, acum a început recuperarea, o să mergem la bazin. I-a fost foarte greu și lui și nouă. Am renunțat la concerte, la tot, ca să am grijă de el. El e cel mai important, eu sunt mâna de fier, soțul meu îi face toate poftele, dacă ne certăm de la ceva, de la asta ne certăm. Și eu am fost afectată perioada cu copilul, acum simt așa fizic”, a declarat Monica Anghel, la Antena Stars.
În cadrul unui interviu, artista a recunoscut că la fosta școală fiul său a fost victima bullyingului, motiv pentru care a decis să îl transfere.
„Bullyingul este o reală problemă, se vorbește și la știri și părinții vorbesc despre asta. Din păcate, există. Și băiatul meu a fost victimă a bullyingului. Acum l-am mutat la altă școală. E un mediu mult mai primitor, colectivul e mai ok. Noi, ca părinți, trebuie să venim în întâmpinarea copiilor. Așa e normal. Suportul vine din partea noastră”, spunea Monica Anghel, conform Wowbiz.
Vedeta este de părere că acest comportament răutăcios vine din cauza unor probleme în familie.
„Nu știu de ce copiii sunt atât de răi. Eu una îmi cresc copilul frumos și armonios, cu o educație bună și cu principii sănătoase. Poate că și ceilalți sunt frustrați, invidioși, poate că au niște probleme în familia lor și de aceea sunt așa cum sunt. Acestea ar putea fi niște cauze”, a mai adăugat solista.
„Merge cu mine, face sport. Înoată extraordinar de bine, face echitație, merge cu mine la antrenamente de 3 ori pe săptămână, iar de 2 ori pe săptămână face și karate. Face foarte mult sport. Îi mai spun câte una sau câte alta, dar nu vreau să îl bag la dietă, el este acum în creștere și nu vreau să îl privez de anumite alimente care îl ajută în dezvoltare, atât fizic, cât și psihic. Creierul are nevoie de carbohidrați, pe care îi poți lua din pâine sau din paste. Evident, îi cumpăr pâine integrală sau paste integrale. Încerc să îi dau totul cât mai sănătos, dar nu îl privez de lucrurile acestea.”, a declarat Monica Anghel pentru Ego.ro.
„O să vedem, nu mă gândesc la asta. (n.r. că o să se facă artist) Eu atât i-am spus: „Mamă, indiferent de ce profesie o să vrei să ai, să îți dorești să fii cel mai bun! Să faci cu plăcere ce o să faci! Dacă vrei să fii măturător de stradă, trebuie să fii cel mai bun! Dacă vrei să fii tâmplar, trebuie să fii cel mai bun tâmplar! Dacă vrei să fii profesor, trebuie să fii cel mai bun profesor!”. Eu nu îi spun copilului meu: „Trebuie să faci asta, trebuie să înveți asta, în viață trebuie să fii așa!”. Nu! Eu vreau să fie sănătos, fericit, echilibrat. Asta mi se pare cel mai important.”, a mai spus artista pentru sursa citată.