Căldura de afară pare tot mai greu de suportat de la o zi la alta pentru toată lumea, iar pentru artiștii care sunt mereu plecați pe drumuri, acest lucru poate fi și mai greu de gestionat. Totuși, Elena Merișorenu nu se plânge și susține că se descurcă foarte bine pe vreme de caniculă.
„E foarte cald, dar și pe vremea mea era cald. Nu mi se pare exagerat, pentru că am avut și foarte mult frig. E foarte bine, mă descurc bine, nu mi-am întrerupt activitatea”, a declarat Elena Merișoreanu pentru spectacola.ro.
Atunci când temperaturile sunt foarte ridicate, hidratarea este esențială, iar interpreta de muzică populară știe foarte bine acest lucru. Aceasta nu uită niciodată să bea suficientă apă, dar mai bea și ceai, în aceeași proporție. Artista atrage atenția asupra faptului că băuturile nu trebuie să fie foarte reci.
„Eu beau apă plată sau ceai călduț așa. E o mare greșeală când spunem „Vai, trebuie să mă răcoresc.” Nu este adevărat. Nu beau foarte rece, pentru că răgușesc, dar oricum nu beau niciodată rece, cu gheață” a mai spus artista, pentru sursa citată.
În urmă cu numai câteva luni, Elena Merișoreanu a fost nevoită să se opereze la picior. Intervenția a fost destul de amânată, deoarece artista nu și-a dorit să ajungă din nou pe masa de operație, din cauza perioadei de recuperare care vine cu ea. Din cauza durerilor, artista a decis să se opereze, iar acum se simte mult mai bine.
„Sunt foarte bine, nu știu de ce am stat până acum. Acum îmi dau seama că nu mai am dureri și mă descurc foarte bine”, a mai spus aceasta.