Polițele RCA emise de Euroins înainte de a intra în procedura de faliment au rămas valabile după anunțul ASF și după momentul în care Fondul de Garantare al Asigurărilor (FGA) a preluat sarcina decontării cheltuielilor cu reparațiile.
Însă, șoferii trebuie să știe că polițele expiră în data de opt septembrie 2023, până la această data fiind valabile inclusiv pentru ieșirea din țară. Cei care revin în România după această zi, trebuie să își facă o nouă asigurare pentru a nu merge în ilegalitate.
În continuare, înainte de termenul de expirare, se pot încheia, în caz de accident, constatări de soluționare amiabilă având o poliță Euroins. Șoferii care doresc să renunțe mai devreme la polița Euroins o pot face oricând și să încheie alta la un alt asigurator autorizat, iar dacă nu există daune pe polița veche, pot recupera diferența de primă de la Fondul de Garantare a Asiguraților.
Pe lângă un eventual accident, o poliță RCA este importantă și în cazul unui control rutier, atât de către organele de la poliția rutieră de pe teritoriul țării, cât și la graniță sau într-o țară străină. Cei care nu au asigurare riscă amenzi usturătoare. Astfel, dacă după 8 septembrie nu aveți poliță RCA încheiată cu un alt asigurator, nimănui nu-i va păsa că Euroins a dat faliment.
Șoferii care ies din țară trebuie să știe că la controlul de frontieră trebuie să prezinte următoarele acte:
„La controlul de frontieră este verificată valabilitatea documetelor, fapt pentur care cartea de identitate/pașaportul, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare valabil al autoturismului, Cartea Verde care este asociată poliței de asigurare pentru răspundere limitată RCA și documentul care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice trebuie prezentată în original.
La controlul de frontieră este verificată valabilitatea și autenticitatea documentelor, fapt pentru care cartea de identitate/pașaportul, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare vașabil al autoturismului și documentul care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice trebuie prezentate în original”, precizează Poliția de Frontieră.