Detalii tulburătoare ies la iveală despre activitatea cadrelor medicale din spitalul din Urziceni, unde o femeie gravidă a fost nevoită să nască pe trotuar, asistată de un echipaj de ambulanță, după ce i-a fost refuzată internarea. Cazul gravidei a adus în atenția publicului un alt caz tulburător al unui bărbatul de 32 de ani care a murit la câteva ore după ce fusese tratat la Spitalul municipal din Urziceni. După ce i-a fost administrat un algocalmin, tânărul a fost trimis acasă, unde a făcut infarct.
George Alexandru Manolache, de 32 de ani, tată a doi copii, a murit acasă, la Fierbinți-Târg. Nu a mai putut fi salvat de Ambulanța solicitată la numărul de urgență 112, potrivit barikada.ro. Echipajul medical de urgență sosit la domiciliul tânărului avea să-l găsească fără viață.
Cauza decesului, conform declarației soției, a fost un infarct miocardic, trecut cu vederea de personalul medical în condițiile în care tânărul se prezentase, cu câteva ore înainte, în după amiaza zilei de 30 iulie, la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului din Urziceni, acuzând dureri în piept de o amplitudine alarmantă.
Tânărul de 32 de ani ar fi fost consultat de o asistentă medicală și ulterior ar fi fost trimis acasă. Soția lui George Manolache a declarat chiar că singurele tratamente pe care soțul său le-a primit în regim de Urgență la Urziceni au fost un algocalmin, un EKG și o recomandare pentru radiografie pulmonară.
”La 3:20 mi-a făcut soțul infarct, trimis aseară acasă de ei cu un algocalmin făcut în fund, la 32 de ani. Aseară l-au trimis acasă. Au zis că nu are nimic și acum soțul meu e la INML pe masă. Avea dureri în piept, a sunat la salvare, a văzut că nu mai vine salvarea, a chemat pe cineva să meargă înaintea salvării. L-a preluat salvarea. I-au spus doar că are tensiunea mărită, nu i-au spus valori, absolut nimic. Nu știu dacă EKG i-au făcut, soțul spunea că i-au făcut, și i-au recomandat să facă radiografie pulmonară astăzi și i-a făcut un algocalmin și l-au dat afară. I-au spus: Ce, nu mai puteai să aștepți cum ai așteptat până acum? Nici măcar recomandare scrisă, l-a pus să facă poză la o foaie că trebuie să facă radiografie pulmonară. Au preferat să-l trimită acasă. Acasă unde a murit la mine în brațe. După ce l-am resuscitate eu… cu mâinile mele”, a declarat pentru Euronews Georgiana Manolache, soția tânărului decedat.