„Insurgenţii din Caucaz nu efectuează operaţiuni militare împotriva Statelor Unite. Noi luptăm doar împotriva Rusiei”, a anunţat comandantul rebeliunii din Daghestan în comunicatul citat de AFP.
Potrivit presei americane, agenţii FBI verifică eventuale legături între principalii suspecţi în atentatele din Boston – fraţii Ţarnaev – şi rebeliunea islamistă din Caucaz condusă de cecenul Doku Umarov. Anchetatorii americani sunt interesaţi de o celulă islamistă numită „Vilayat Daghestan”, afiliată organizaţiei teroriste Emiratul Caucaz.
Unul dintre suspecţii în cazul atentatelor din Boston ucis de poliţie petrecuse şase luni, în 2012, în Cecenia şi Daghestan, două republici ruse unde există o insurgenţă separatistă islamistă, afirmă surse din cadrul comisiei de anchetă. Tamerlan Ţarnaev, împuşcat mortal vineri de poliţie, a petrecut şase luni, în 2012, în Daghestan şi Cecenia, iar analiştii cred că această deplasare a jucat un rol esenţial în decizia tânărului de a comite atentatele. FBI îl interogase pe Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, în 2011, la solicitarea Rusiei.
Cecenia şi Daghestanul sunt republici ruse unde există o puternică insurgenţă separatistă islamistă îndreptată împotriva Rusiei. Cei doi suspecţi provin dintr-o familie rusă originară din Cecenia. Ei au fost şcolarizaţi în Daghestan înainte de a se muta în Statele Unite.
Jokar Ţarnaev, fratele mai mic al lui Tamerlan Ţarnaev, a fost arestat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă şi este în stare gravă. Anchetatorii FBI speră să îl interogheze cât mai curând.
Părinţii celor doi suspecţi sunt sceptici în legătură cu implicarea lor în acest act terorist, considerând că este posibil să fie o înscenare. Atentatele la maratonul din Boston au fost comise pe 15 aprilie, soldându-se cu trei morţi şi peste 180 de răniţi.