La Tarom, companie aeriană românească, un pilot de avion poate câștiga o sumă cuprinsă între 6.000 și 7.000 de euro lunar, potrivit stirileprotv.ro.
În cadrul Armatei Române, salariile pot fi mai mult decât generoase, mai ales pentru cei cu funcții importante și o vechime mai mare. Ofițerii, subofițerii și maiștrii militari se bucură de remunerații substanțiale, dar, în același timp, au și o mare responsabilitate. Piloții militari pot ajunge să câștige chiar și 16.000 de lei, în funcție de vechime, grad și numărul de ore, precum și nivelul de experiență pe care îl au.
Salariul unui pilot de avion comercial poate varia considerabil de la o companie la alta. Spre exemplu, la Wizz Air, un pilot poate câștiga între 36.000 și 52.000 euro/ an. la Ryanair salariul anual variază între 52.200 și 116.000 euro.
La companiile mari salariile sunt și mai mari. Un pilot de la Air France poate primi salariu între 96.000 și 156.000 euro/ an, în timp ce la Lufthansa între 117.000 și 193.000 euro/ an.
Cele mai mari salarii sunt la TUifly, unde un pilot poate primi salariu între 106.140 și 203.736 euro/ an.