O afacere de servicii funerare din El Salvador a dus obsesia pentru Barbie la un nivel extrem, punând la dispoziție sicrie de culoare roz cu interiorul căptușit în stilul celebrei păpuși. Toată această inițiativă este gândită pentru a permite persoanelor să își exprime pasiunea pentru Barbie până în momentul în care își dau ultima suflare – și chiar și după aceea, conform informațiilor furnizate de AP.
Citește și: Barbie vs Oppenheimer. Care dintre cele două filme va aduce mai multe încasări în cinematografe
Casa funerară Alpha și Omega din Ahuachapán, un oraș aproape de granița cu Guatemala, a pus în vânzare sicrie din metal de culoare roz. Isaac Villegas, proprietarul acestei afaceri, a menționat că opțiunea de a alege sicrie roz a fost oferită inițial înaintea lansării filmului Barbie din iulie. Cu toate acestea, valul de entuziasm care a cucerit America Latină l-a determinat să adauge o notă specială, decorând interiorul din pânză a sicrielor cu imagini ale celebrei păpuși.
De asemenea, sicriele sunt decorate cu steluţe. „Mi-am spus: „Trebuie să profităm de această tendinţă””, a spus Villegas despre sicrie, menţionând că „totul a fost un succes”.
El a subliniat că firma de servicii funerare a demarat deja o campanie de promovare pentru sicriele Barbie și a reușit să vândă 10 bucăți. Cu toate acestea, nu trebuie neapărat să se înțeleagă că 10 persoane au fost efectiv înmormântate în aceste sicrie – în El Salvador, este obișnuit ca mulți oameni să achiziționeze pachete preplătite pentru înmormântări viitoare.
Villegas a menționat că, până acum aproximativ un an, familiile optau pentru sicriele tradiționale în nuanțe precum maro, negru, alb sau gri. Cu toate acestea, cu aproximativ un an în urmă, a vândut primul sicriu roz unei familii care dorea să-și comemoreze un membru foarte jovial printr-un sicriu de o culoare mai vioaie. În prezent, el nu are planuri de a se întoarce la opțiunile anterioare, chiar dacă continuă să ofere și sicrie în nuanțe mai închise.
„Vom avea mai multe sicrie roz, pentru că oamenii le cer”, a spus el.
După trendurile periculoase de pe Tik Tok care au câștigat popularitate în anii interior, o npuă provocare periculoasă a luat avânt pe platforma online – „barbiefootchallenge”. Aceasta aduce în prim-plan imitarea arcuirii picioarelor păpușii Barbie. Chiar dacă poate părea un lucru inofensiv, medicii avertizează cu privire la riscul de leziuni grave la nivelul gleznelor și al picioarelor.
Barbiefootchallenge implică așezarea pe vârfurile degetelor de la picioare și imitarea arcuirii picioarelor lui Barbie. Videoclipurile cu această provocare au adunat peste un milion de vizualizări pe Tik Tok, multe dintre acestea fiind reporduceri ale unei scene din filmul cu Margot Robie în rolul lui Barbie. În aceas scenă, personajul își îndepărtează pantofii cu toc înalt, dar își menține picioarele arcuite.
Astfel, au apărut mai multe clipuri în care utilizatorii Tik Tok reușesc să facă acest lucru, însă medicii spun că provocarea poate pune o presiune mare pe glezne și picioare, lucru care poate duce la probleme medicale.