Carduri alimente 2023. Guvernul anunţă că amenzile în cazul celor care cumpără alcool sau tutun cu voucherele pentru alimente ajung până la 6.500 de lei. De asemenea, aceştia riscă să le fie blocat cardul.
„Se pot aplica amenzile care nu sunt deloc de neglijat, pentru că merg până la 40 de puncte de amendă, undeva în jurul a 6.500 de lei.
Însă, dacă vom vedea că acest fenomen se generalizează, putem introduce şi sancţiuni mai dure. Dacă vedem că lucrurile iau amploare, atunci probabil că vom modifica Ordonanţa şi pentru cei care sunt în această situaţie le vom retrage cardurile sociale”, a anunţat MIPE.
Aproape 2,5 milioane de români beneficiază de cardurile emise prin programul „Sprijin pentru România” care vor fi alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei până la data de 15 august 2023, conform spuselor reprezentanților Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Banii care vor intra pe cardurile oamenilor sunt asigurați de către MIPE, iar suma totală ajunge la 625 de milioane de lei, bani destinați persoanelor vulnerabile.
Carduri alimente 2023. Numărul persoanelor care beneficiază de acest ajutor din partea statului este de circa 2,5 milioane. Aceștia beneficiază de bani o dată la două luni, și sunt alese în funcție de o listă de criterii oferită de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
„Pentru prima dată, acordarea sumei de 250 de lei pe cardurile de alimente, atât de necesară persoanelor cu venituri mici, vine în contextul în care preţul produselor de bază scade, în medie, cu 25%. Astfel, măsurile agregate de susţinere a puterii de cumpărare a persoanelor vulnerabile conduc la un rezultat pozitiv în contextul în care oamenii vor avea la dispoziţie aceleaşi produse, dar la un preţ mai mic. Aproximativ 2,5 milioane carduri „Sprijin pentru România” vor fi alimentate cu o nouă tranşă de 250 de lei până la data de 15 august, astfel încât beneficiarii acestora să poată folosi acest ajutor cât mai repede. Programul ”Sprijin pentru România” funcţionează deja de mai bine de un an, timp în care în jur de 2,5 milioane de români aflaţi în situaţii dificile au primit ajutor pentru a-şi cumpăra alimente şi mese calde”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
Listele sunt actualizate la fiecare nouă tranșă, adică o dată la două luni, și sunt transmise către reprezentanții MIPE de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Veniturile lunare sunt calculate și verificate de către reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În cazul în care cei care dețin un card social și care nu va fi alimentat cu noua tranșă din luna august, a patra tranșă din acest an, trebuie să se adreseze Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sau instituțiilor pe care acest minister le are în subordine.
Banii care au ca scop îmbunătățirea forței de cumpărare a oamenilor cu o situație financiară precară. În această categorie se încadrează pensionarii care aparțin sistemului public de pensii, cei care se află în evidența caselor de pensii sectoriale, dar și beneficiarii de drepturi care le-au fost acordate în baza legilor cu caracter special, care sunt plătite de casele teritoriale de pensii sau de casele sectoriale de pensii și ale căror venituri nu depășesc suma de 1.500 de lei, pentru tranșele din anul 2022, și suma de 1.700 de lei, pentru tranșele din 2023.