Operaţiune spectaculoasă de salvare a unor cai blocaţi în râul Mureş VIDEO

Trei cai care au rămas blocaţi pe un banc din mijlocul râului Mureş, în apropiere de Deva, au fost salvaţi luni de un echipaj al pompierilor militari, la capătul unei acţiuni ce s-a încheiat după o oră.
Romania TV
22 apr. 2013, 14:12
Operaţiune spectaculoasă de salvare a unor cai blocaţi în râul Mureş VIDEO

Pompierii au fost alertaţi pe numărul de urgenţă 112 chiar de către proprietarul cailor. Bărbatul nu a putut să-şi explice modul în care animalele au ajuns să se împotmolească în nămol, în apa adâncă de un metru, la 30 de metri distanţă de malul Mureşului, informează Agerpres.

„Un echipaj de pompieri de la Detaşamentul din Deva, dotat cu instrumente de salvare şi o barcă pneumatică, s-a deplasat cu un camion pe malul râului Mureş, la locul indicat de apelantul la 112, constatând că cei trei cai se aflau în apă de peste un metru la aproximativ 30 metri distanţă de mal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Anemona Doda.

Operaţiunea a fost delicată, deoarece salvatorii au trebuit să-şi ia toate măsurile de siguranţă şi, totodată, să nu sperie caii. De aceea, pompierii s-au apropiat, în linişte, de locul în care se aflau animalele, iar împreună cu proprietarul acestora au reuşit să le asigure cu mai multe corzi. Apoi caii au fost traşi spre mal, acţiunea de salvare încheindu-se fără probleme deosebite.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Veste neplăcută pentru șoferi. Tronsonul de autostradă mult așteptat ar putea să nu fie gata până la finalul anului. Termenul este “extrem de greu de respectat”
Capital.ro
Mașinile din România care sunt refuzate la ITP. Anunțul oficial venit de la RAR
Playtech.ro
Peştele românesc atestat la nivel european. Are mai puţină grăsime şi este crescut 3 ani la temperaturi scăzute
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Vicepreședintele SUA atacă din nou valorile europene: Vestul riscă „sinuciderea civilizațională” din cauza granițelor deschise și cenzurii
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Taxa care îți schimbă viața: Cât te costă să alegi un alt nume
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
A murit Gabor Biro, supranumit „fundașul de fier al Aradului”! Ce regrete a avut fotbalistul la sfârșitul vieții
Cancan.ro
Doliu în sportul românesc! ‘Fundaşul de fier’, un dublu campion al țării la fotbal, a murit
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație la CCR. Anunț despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Reguli privind dosarul de pensie. Informații importante pentru pensionari
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Al doilea drum de mare viteză din Oltenia, în impas! Mai sunt fonduri pentru tot traseul Craiova – Târgu Jiu?