Lora a spus că se bucură că a aflat despre această problemă de sănătate fiindcă era sursa mai multor probleme.
„Am avut mereu o constituție mai atletică, chiar și fără sport. De când am aflat despre intoleranța la gluten, cu care cred că m-am pricopsit acum 5 ani, pur și simplu am renunțat la tot ce conține gluten și m-am desumflat. Nu era grăsime, era ca o inflamație, eram umflată și simțeam că mă ține pielea. Mă bucur tare că am aflat despre problema asta la o analiză de biorezonanță și am aflat că era sursa multor alte probleme, pe care acum le repar”, a spus ea.
Artista a vorbit și despre operațiile ei estetice. „Am patru reconstrucții nazale în urma acelui accident. Am doctorul meu dermatolog, Anca Cobzariu, care mă repară când am reacții de la anumite produse, pe care le testez de curiozitate, când aud cât le laudă anumiți influenceri.
Ea îmi mai face microdermoabraziune, măști cu aur, îmi tine alunițele sub observație și elasticitatea pielii, îmi repară ridurile de pe gât din cauza poziției în care dorm și mi-a promis că-mi face niște terapii de stimulare a colagenului. Sunt niște mici ace pe care le introduce în conturul feței și n-am avut niciodată timp să încerc asta. Pe lângă cremele mele, mai iau suplimente produse tot la brandul meu, care în curând vor fi lansate pe piață și sunt foarte entuziasmată! Abia aștept!”, a spus ea.
Lora și partenerul ei au plecat în Bali, iar artista a dezvăluit de câți bani e nevoie ca să trăiești acolo o lună.
„Viața noastră aici e frumoasă pentru că avem un anturaj. Locul e superb, dar oamenii au contat cel mai mult. Există și pericole în Bali, apărute mai ales în ultimii doi ani, din cauza pandemiei. Sunt destule cazuri cu localnici care atacă femeile pe scuter și le scot de pe carosabil, ca să le fure bunurile. Nu le pasă că le lasă inconștiente pe marginea drumului sau că pot suferi răni foarte grave. Fetele trebuie să evite să călătorească singure după apus.
Oricine și-ar permite să locuiască aici pe termen lung dacă are un venit mediu spre mare. De ce să vrei să vii în altă țară ca să trăiești la limita subzistenței? Ca să trăiești acum o lună, OK, în Bali ai nevoie de minimum 3000 euro/cuplu. S-au triplat prețurile mai ales de când au venit mulți ruși și ucraineni. Urmează să dea drumul chinezilor și se preconizează o explozie și mai mare a prețurilor”, a mai spus artista.