Rareș Bogdan cere ca marile companii străine care dețin monopolul în România să se supună regimului fiscal din țara noastră.
De asemenea, fostul jurnalist, actual europarlamentar PNL, a denunțat „afacerile de miliarde” și „ingineriile fiscale” imorale.
„Dacă Guvernul vrea cu adevărat bani la buget, dacă avem curaj şi suntem cu adevărat responsabili şi patrioţi, vom face ce n-a făcut nimeni timp de 30 de ani: ne vom uita şi vom găsi soluţii de impozitare a celor care, deşi au cifre de afaceri de miliarde, unii chiar de peste 10 miliarde, raportează profit zero prin inginerii fiscale legale, pe care le permite de ani de zile statul gras şi incompetent. 60 din primele 150 de companii au raportat profit zero”, a scris Rareș Bogdan.
Rareş Bogdan a vorbit şi despre „management fee”, adică practic o cheltuială pentru subsidiara românească, astfel încât, în mod automat, profitul filialei româneşti scade.
„Nu vreţi să începem, înainte de orice, cu un impozit pe aceste cifre de afaceri şi blocarea transferurilor de capital, precum şi anularea facturărilor din categoria Management Fee?
Doar anul trecut în ultimul trimestru, un gigant din zona hipermarket a facturat Management Fee de 400 de milioane de lei (80 de milioane de euro) catre compania mama”.
Potrivit datelor furnizate Ziarului Financiar de către Registrul Comerţului cu privire la cele mai mari 100 de companii din România după cifra de afaceri din 2022, primele locuri din clasamentul celor mai mari jucători din economie sunt companii care vin din petrol, industria auto şi retail alimentar.
Iată lista celor mai mari firme din România:
OMV Petrom (Austria)
Automobile Dacia (Franța)
Rompetrol (Kazahstan, România)
Lidl (Germania)
Kaufland (Germania)
Engie (Franța)
Lukoil (Rusia)
Vezi aici topul realizat de ZF, în urma unei analize, ce arată clar că statul român este împânzit de mari companii străine, cu regim discreționar de impozitare.