Zile libere 2023. „Avem un grad de ocupare foarte mare pe litoral, dar şi în staţiuni montane precum Poiana Braşov, Predeal, Sinaia dar şi altele, precum Vatra Dornei, Păltiniş sau Borşa. De asemenea, este înregistrat un grad mare de ocupare în staţiunile balneare precum Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Borsec etc. şi în zonele de turism rural precum Bran – Moieciu – Fundata, Mărginimea Sibiului, Neamţ, Oltenia de sub Munte, Maramureş, Bucovina. Ca un top al destinaţiilor de Sf. Maria, pe primul loc se află destinaţiile de litoral – litoralul românesc, urmat de cel bulgăresc şi apoi de Grecia, în special Grecia de nord, continentală. Apoi, turiştii aleg staţiuni montane, balneare şi zone de turism rural din România. În general, pentru această minivacanţă sunt căutate destinaţiile apropiate, aflate la maximum 1.000 de kilometri distanţă”, a declarat pentru AGERPRES Traian Bădulescu.
Acesta a precizat că sunt turişti, în special cei din vestul ţării, care aleg şi Croaţia, Muntenegru sau Ungaria pentru staţiunile balneare şi de spa. De asemenea, Albania este o destinaţie din ce în ce mai căutată de către români în ultimii ani.
„Există şi categoria amatorilor de călătorii, care aleg circuite în ţări europene dar şi de pe alte continente. De asemenea, sunt turişti care aleg city break-uri în marile oraşe europene precum Praga, Roma, Istanbul, Viena, Paris, Londra, Barcelona, Berlin, Milano şi altele. Vara este o perioadă recomandată pentru city break-uri, raportat la costuri, deoarece cele mai ridicate tarife de cazare sunt, în marile oraşe, primăvara şi toamna, când este „sezonul” marilor metropole, datorită evenimentelor, congreselor, târgurilor etc. În concluzie, românii aleg pentru această perioadă litoralul, urmat de turismul montan, balnear şi rural, respectiv de circuite şi city break-uri”, a transmis consultantul în turism.
***
Zile libere 2023. Agenţia de turism DAL Travel a vândut 11 circuite turistice, cu un tarif mediu de peste 2.500 euro/persoană în perioada acestei minivacanţe de Sf. Maria.
„Fie că si-au dorit să exploreze destinaţii exotice sau să descopere peisaje impresionante, acestea satisfac o varietate mare de preferinţe. Iată care au fost alegerile turiştilor noştri, care au profitat de aceasta oportunitate de timp liber şi şi-au prelungit minivacanţa de Sf. Maria. Indonezia – Festivalul Baliem: Java – Papua de Vest – Sulawesi – Bali – Komodo, Canada de Vest şi Croazieră în Alaska, Canada de Vest şi Croazieră în Alaska, Anglia – Scoţia – Irlanda, Norvegia – Marele Circuit, 4 Stanuri din Asia Centrală, Irlanda, 7 Capitale Baltice şi Nordice, Canada de la Vest la Est, Sri Lanka & Maldive, Private Tour Italia: Liguria şi Coasta de Azur, SUA de la Est la Vest. Fiecare circuit ales promite o experienţă aparte, de la festivaluri culturale încântătoare ale unor băştinaşi, la peisaje impresionante şi incursiuni în istorie.De asemenea, unul dintre circuite, Canada de Vest şi Croazieră în Alaska, îl are ca tour leader pe Florin Ionescu, ghid şi expert în turism, cu peste 130 de ţări la activ”, a spus Daniela Nedelcu, directorul general, DAL Travel.
Zile libere 2023. Răsturnare de situaţie din cauza preţurilor, ce se întâmplă cu voucherele în Minivacanţa din august
Tot în aceasta minivacanţă, DAL Travel va lansa o campanie de promoţie tip Eaerly Booking a celor aproape 50 de circuite de Revelion. „Ştim că decizia alegerii unei vacanţe în general cere timp, iar aceste zile libere sunt o ocazie excelentă. Eforturile depuse de noi pentru a satisface gusturile şi preferinţele turiştilor ne aduc şi rezultate. Avem o creştere spectaculoasă, de 40%, atât pentru cererile de călătorie în lunile acestei vacanţe de vară, cât şi pentru celelalte perioade ale anului, inclusiv anul viitor”, a mai spus Nedelcu.
****
Zile libere 2023. Agenţia Scorilo Travel Vacanţe organizează în această perioadă trei circuite inedite dedicate României, fiecare oferind oportunitatea de a descoperi destinaţii unice şi de a crea amintiri preţioase.
Potrivit lui Costin-Ion Corboianu, director general – Scorilo Travel Vacanţe, unul dintre circuite este o călătorie pitorească prin Delta Dunării, cu opţiunea de a explora frumuseţea sălbatică a zonei Letea şi atmosfera autentică a oraşului Sulina, în perioada 12-14 august. De asemenea, excursia în Ţara Dornelor şi Colibiţa, din perioada 12-15 august, experimentează o combinaţie unică de aventură şi relaxare, cu activităţi precum rafting, atelier de pâine, croazieră la lacul Colibiţa, muzică tradiţională şi echitaţie în locuri precum Vatra Dornei.
Agenţia propune şi un circuit în Vestul României, în perioada 12 -20 august, respectiv o călătorie prin Alba Iulia, Cluj şi Zalău. „Descoperă frumuseţea şi istoria vestului României, cu opriri în oraşe importante precum Alba Iulia, Cluj-Napoca, Zalău, Carei, Oradea, Arad şi Timişoara. În cadrul acestui circuit se vizitează locaţii şi atracţii cunoscute, dar şi unele mai puţin promovate. Dintre acestea enumerăm Cetatea Carolina (Alba Iulia), grădinile botanice din Cluj şi Jibou, Castelul Karoly (Peleşul Transilvaniei), Muzeul Masoneriei din Oradea, sau centrele istorice ale oraşelor Cluj Napoca, Oradea, Arad şi Timişoara”, spune Costin-Ion Corboianu.
Potrivit reprezentanţilor Scorilo Travel Vacanţe, cererea pentru circuitele de Sf. Maria a crescut semnificativ, înregistrând o creştere de 25% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Zile libere 2023. Regiunea Banatului şi vestul României capătă tot mai multă popularitate în rândul alegătorilor, cererea crescând de la an la an, iar destinaţii remarcabile, precum Peştera Comarnic, atrag cu frumuseţea lor naturală şi istorică. Delta Dunării nu a fost afectată de proximitatea conflictului din Ucraina pe partea de turism intern, existând, în anumite perioade, mai multe solicitări decât anul precedent, a adăugat directorul general Scorilo Travel Vacanţe.
***
Zile libere 2023. Lucian Bădîrcea, directorul general al IRI Travel, susţine că litoralul Mării Negre rămâne preferinţa clară a turiştilor români în această perioadă. Atât plajele româneşti cât şi cele bulgăreşti atrag atenţia turiştilor în căutarea relaxării, distracţiei şi momentelor de neuitat.
În plus faţă de sejururile tradiţionale, tot mai mulţi români au optat pentru minivacanţe de 3-4 nopţi în această perioadă specială, dorind să profite din plin de atmosfera estivală şi de ofertele variate ale destinaţiilor de pe litoralul Mării Negre.
„Pe litoralul românesc, staţiunile de la Năvodari – Mamaia până la Eforie Sud, care au beneficiat deja de modernizări şi lărgiri ale plajelor, reprezintă o atracţie pentru toate vârstele, oferind relaxare, distracţie şi o varietate de activităţi. Un aspect esenţial în alegerea unei destinaţii de vacanţă este accesibilitatea, iar litoralurile românesc şi bulgăresc se evidenţiază prin infrastructura rutieră modernizată şi serviciile de transport în continuă dezvoltare. Principalele staţiuni solicitate de turiştii noştri includ Mamaia, Mamaia Nord, Eforie Nord şi Neptun-Olimp pe litoralul românesc, precum şi Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Albena şi Obzor pe litoralul bulgăresc. Înregistrăm o creştere semnificativă a cererii, cu aproximativ 20% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, pentru ambele litoraluri”, a declarat pentru AGERPRES, Lucian Bădîrcea, directorul general – IRI Travel.
***
Reprezentanţii retailerului de vacanţe Litoralulromanesc.ro susţin că în minivacanţa de Sf. Maria, gradul de ocupare în multe hoteluri de pe litoralul românesc este de 100%, iar tarifele pentru locurile disponibile pornesc de la 240 lei/camera/noapte.
Jumătatea lunii august reprezintă cea mai aglomerată perioadă din sezonul estival pe litoralul autohton, dat fiind că pentru mulţi români aceasta este perioada tradiţională de concedii. În plus, faptul că zilele de luni şi marţi, 14 – 15 august, au fost declarate nelucrătoare ca urmare a sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului face ca mulţi turişti să se îndrepte spre staţiunile româneşti de la Marea Neagră încă de vineri. În aceste condiţii, la nivelul întregului litoral, se aşteaptă ca gradul de ocupare să depăşească 90% în weekendul prelungit 11 – 15 august. Multe unităţi de cazare vor fi ocupate în proporţie de 100%, iar numărul estimat al turiştilor care vor ajunge pe litoral se ridică la aproximativ 110-115.000 în unităţi clasificate.
„Românii care nu şi-au făcut încă planuri pentru această minivacanţă au şansa de a prinde ofertele last minute pe care le avem, dar trebuie să subliniem faptul că disponibilitatea, acolo unde există, este redusă, iar camerele se epuizează într-un ritm rapid. Interesul pentru litoralul românesc în această perioadă este ridicat, iar cei mai câştigaţi sunt turiştii care au reuşit să îşi planifice din timp un sejur la mare pentru că au avut mai multe şanse să găsească tarife bune şi locuri libere în hotelurile pe care şi le doresc”, afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.
Cu toate acestea, chiar dacă oferta este redusă, se mai găsesc camere disponibile în unele unităţi de cazare de pe litoral, unde preţurile pornesc de la 240 lei/camera/noapte la un hotel de 3 stele şi de la 431 lei/camera/noapte la un hotel de 4 stele.
„Vârful de sezon din acest an este unul în care hotelierii au venit cu oferte speciale. Prin urmare, sunt hoteluri care încep să reducă tarifele mai devreme de finalul lunii august aşa cum se obişnuia în alţi ani”, a adăugat reprezentantul Litoralulromanesc.ro.
În ceea ce priveşte staţiunile cele mai căutate, Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută primul loc în preferinţele turiştilor care şi-au rezervat sejururi pentru această perioadă, pe locul trei în top fiind staţiunea Neptun. Turiştii care şi-au rezervat din timp vacanţe s-au orientat către acele unităţi care oferă servicii suplimentare precum acces la piscină, plajă privată, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport etc. În general, pentru această minivacanţă, s-au rezervat pachete de trei şi patru nopţi de cazare, dar sunt şi turişti, în special din categoria celor care au rezervat sejururi din timp, care au optat pentru vacanţe mai lungi, de până la o săptămână, care să includă şi această perioadă.
Românii care vor ajunge la mare în minivacanţa de Sfânta Maria vor putea lua parte la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei în data de 15 august. Tot săptămâna viitoare, de joi, 17 august, până duminică, 20 august, se va desfăşura cea de-a doua ediţie a Festivalului Sunscreen Film & Arts, Litoralulromanesc.ro fiind sponsor al evenimentului.