Steaua rămâne neînvinsă în Liga I pe Arena Naţională, dar nici nu a reuşit să câştige derby-ul etapei a 27-a, jucat luni seara împotriva Petrolului. Oricum, roş-albaştrii rămân cu un avans consistent de 15 puncte faţă de a doua clasată. Astra Giurgiu, şi nu au emoţii în privinţa câştigării titlului, deşi au remiza, scor 2-2, cu formaţia prahoveană.
La jumătatea primei reprize, în minutul 23, arbitrul Alexandru Tudor a dictat penalty pentru Steaua, la o intervenţie a lui Manasse asupra lui Adi Popa. Rusescu a transformat lovitura de la 11 metri şi a deschis scorul. Cu puţin înainte de pauză, în al doilea minut al prelungirilor, Petrolul a egalat prin Hoban, iar scorul primei reprize a fost 1-1.
Tot 1-1 a fost şi scorul reprizei secunde, cu golurile marcate în ultimele 10 minute. Steaua a marcat din nou din penalty, prin Latovlevici de această dată, după un henţ al aceluiaşi Manasse, iar egalarea a venit în minutul 84, când Vlad Chiricheş a reluat în poarta proprie o centrare din corner. S-a încheiat 2-2, iar Steaua a pierdut primele sale puncte pe teren propriu în acest sezon, după 13 victorii consecutive.
Dacă trupa lui Laurenţiu Reghcampf este sigură de primul loc, lupta pentru cele două locuri de Liga Europa este acerbă, ierarhia fiind următoarea, în spatele roş-albaştrilor: locul 2. Astra – 50p, 3. Pandurii – 50p, 4. Petrolul – 49p, 5. Dinamo – 46p.