Informaţia privind suspiciunile de cancer la colon ar fi fost aduse la cunoştinţa apărătorilor lui Cătălin Voicu de către membri ai familiei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, luni, definitiv, pe Cătălin Voicu, la şapte ani de închisoare cu executare. Fostul senator a primit vestea privind condamnarea pe patul de spital, el fiind internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca. În acelaşi dosar, Marius Locic a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare.
Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, luni, să îl condamne la 7 ani cu executare. Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă şi fals în acte. Decizia este definitivă.
În primă instanţă, Voicu fusese condamnat la cinci ani, dar judecătorii de la instanţa supremă i-au înăsprit pedeapsa. Totuşi, sentinţa este mai uşoară decât cea cerută de procurori, de nouă ani de închisoare.
Din cei 7 ani pe care Cătălin Voicu ar trebui să-i petreacă după gratii se va scădea perioada de un an şi patru luni petrecută deja în arest preventiv.
Fostul senator Cătălin Voicu, care trebuia să se prezinte luni la instanţa supremă pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie, a fost internat, luni, în Clinica de chirurgie 3 de la Spitalul Floreasca din Capitală, cu diagnosticul rectoragie şi anemie secundară, fiind supus unor investigaţii amănunţite întrucât are şi alte boli.
„Au fost multe discuţii în legătură cu internarea fostului senator Cătălin Voicu. Acesta a ajuns luni dimineaţă la spital în urgenţă, având rectoragie, adică pierdere de sânge prin rect, dar şi anemie secundară. Totodată, pacientul are şi alte suferinţe, precum diabet, boală de inimă şi obezitate, în prezent fiind supus unor investigaţii medicale complexe”, a spus medicul Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie 3 de la Spitalul Floreasca, informează Mediafax.
Iniţial, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, doctorul Bogdan Opriţa, a declarat că Voicu nu este internat în unitatea medicală.
Managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca, Radu Macovei, a precizat că a fost o confuzie de nume, fiind căutat printre persoanele internate în unitatea medicală Mădălin Voicu, nu Cătălin Voicu.
Macovei a mai spus că, după ce s-a ajuns la concluzia că este vorba despre fostul senator Cătălin Voicu, au fost făcute precizările de rigoare.