Umbrarescu va finaliza anul viitor un tronson de 12 km din Autostrada Transilvaniei. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, impreuna cu directorul CNAIR, Cristian Pistol, au verificat santierul UMB, de pe Autostrada Transilvaniei. Acestia s-au declarati multumiti de progresul facut de firmele controlate de Dorinel Umbrarescu. Mai mult, un tronson de 12km va fi finalizat anul viitor:
„Stadiul fizic al lucrărilor pe cele două loturi de la Nădășelu la Zimbor a ajuns la aproximativ 59%, iar al celor de pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului este de 29,2%. Dacă nu interveneau problemele cu alunecările de la Nădășelu și cele de la Topa Mică, care necesită construcția a două viaducte în lungime de 1,2 și 2 km, sunt sigur ca în 2024 se putea deschide circulația pe toți cei 42,3 km de la Nădășelu la Poarta Sălajului.
Sper ca licitația pe care am lansat-o la începutul acestei luni să aibă un câștigător cât mai repede posibil, astfel încât să fie finalizat și sectorul de autostradă Nădășelu – Mihăiești într-o perioadă de timp rezonabilă. Cei 12,24 km de la Zimbor la Poarta Sălajului pot fi deschiși circulației în #2024 dacă antreprenorul își menține ritmul de lucru și condițiile atmosferice vor permite desfășurarea lucrărilor conform calendarului.” a precizat Cristian Pistol – director CNAIR
„Regele asfaltului” are în execuţie peste 430 de kilometri de autostradă în România
Firmele omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, cunoscut drept „Regele asfaltului”, au depășit pragul de un miliard de euro cifră de afaceri.
Contractele cu CNAIR ale constructorului român se apropie de 5 miliarde de euro. Cele trei mari firme deținute de antreprenorul Dorinel Umbrărescu, Spedition UMB, SA&PE Construct și Tehnostrade, au cumulat anul trecut afaceri de 5,43 miliarde lei (1,1 miliarde de euro), în creștere cu circa 50% față de afacerile cumulate în anul precedent, arată datele analizate de Economedia.
Firmele omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, cunoscut drept „regele asfaltului”, au depășit pragul de un miliard de euro cifră de afaceri în anul 2022, în timp ce profitul s-a ridicat la aproape 300 de milioane de lei, într-un an în care constructorul moldovean a fost desemnat câștigător pe 9 din cele 13 loturi ale Autostrăzii Moldova (plus un al zecelea lot câștigat în 2023), dar și pentru secțiunea-lipsă Margina – Holdea din Autostrada Lugoj – Deva (A1)
Cele mai mari afaceri au fost raportate de Spedition UMB, de 2,13 miliarde lei, în creștere cu 61%, de la 1,32 miliarde lei în 2021.
Compania a raportat anul trecut un profit net de 137,8 milioane lei, în creștere cu 363%, de la 29,7 milioane lei în 2021. Numărul de angajați a ajuns la 46, o creștere de 9%, de la 42 în 2021.
În ce stadiu se află loturile de autostradă din Moldova construite de Dorinel Umbrărescu. Cel mai în urmă este tronsonul Buzău-Paşcani
Tehnostrade a raportat afaceri de 1,7 miliarde lei în 2022, în creștere cu 39%, de la 1,22 miliarde lei în 2021. Profitul companiei a fost de 147,9 milioane lei anul trecut, în creștere cu 3%, de la 142,8 milioane lei în 2021, iar numărul de angajați a crescut cu 51%, de la 2.259 în 2021 la 3.423 în 2022.
În ceea ce privește SA&PE Construct, afacerile au crescut cu 59%, la 1,6 miliarde lei, de la un miliard lei în 2021. Profitul a ajuns la 12,9 milioane lei, de la 7,8 milioane lei în 2021, după o creștere de 65%, iar numărul de angajați a scăzut cu 79%, de la 14 la 3 angajați.
Contractele pe care constructorul Umbrărescu le are în derulare cu Compania de Drumuri se ridică la circa 24 miliarde de lei, deci aproape 5 miliarde de euro, conform calculelor Economedia. Companiile lui Umbrărescu are în execuție în prezent circa 430 de kilometri de autostradă și drum expres.
Asociaţia Pro Infrastructură contestă imaginea de cel mai bun „drumar” a lui Umbrărescu: „S-a întins mai mult decât îi e plapuma şi profită de lenea CNAIR”
Contractele pe care CNAIR le derulează cu Umbrărescu:
Autostrada Lugoj – Deva, lotul 2 Margina – Holdea (9 km, din care 2 km cu tuneluri) – 1,8 miliarde lei
Autostrada Transilvania, lotul Mihăești – Zimbor (30 km) – 1,6 miliarde lei
Autostrada Transilvania, lotul Zimbor – Poarta Sălajului (12 km) – 836 milioane lei
Autostrada București Nord A0, lotul 2 (19 km) – 831 milioane lei
Autostrada București Nord A0, Lotul 4 (4,5 km) – 312 milioane lei
Drum Expres Craiova – Pitești, lot 3 (32 km) – 780 milioane lei (suplimentare de 110 milioane lei)
Drum Expres Craiova – Pitești, lot 4 (32 km) – 617 milioane lei
Drum Expres Brăila – Galați (12 km) – 371 milioane lei
Autostrada Modovei A7, Lotul 1 Buzău – Focșani (4,6 km) – 689 milioane lei
Autostrada Modovei A7, Lotul 2 Buzău – Focșani (30,8 km) – 1,3 miliarde lei
Autostrada Modovei A7, Lotul 3 Buzău – Focșani (36,1 km) – 1,4 miliarde lei
Autostrada Moldovei, A7 Lotul 4 Buzău – Focșani (10,94 km) – 760 milioane lei
Autostrada Moldovei, A7 Lotul 1 Focșani – Bacău (36 km) – 2,66 miliarde lei
Autostrada Moldovei, A7 Lotul 2 Focșani – Bacău (39 km) – 2,8 miliarde lei
Autostrada Moldovei, A7 Lotul 3 Focșani – Bacău (22 km) – 1,7 miliarde lei
Autostrada Moldovei, A7 Lotul 1 Bacău – Pașcani (30 km) – 1,8 miliarde lei
Autostrada Moldovei, A7 Lotul 2 Bacău – Pașcani (19 km) – 1,4 miliarde lei
Autostrada Moldovei, A7 Lotul 3 Bacău – Pașcani (29 km) – 1,7 miliarde lei
Centura Galați (30 km) – 705 milioane lei
Podul peste Siret Cosmești – 185 milioane lei.