Arpad Janos Potapi, secretar de stat responsabil pentru politici naționale în cadrul Cancelariri Premierului Ungariei, a participat la inaugurarea Casei Herepei, casa parohială veche situată lângă Biserica Reformată din strada Kogălniceanu, renovată cu sprijinul guvernului ungar.
Înaintea acestui eveniment, a avut loc o slujbă religioasă care a deschis cea de-a 14-a ediţie a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.
„Dacă se realizează unitatea şi solidaritatea, suntem capabili de miracole”, a comentat secretarul de stat, care a făcut referire la renovarea exemplară a clădirii medievale.
În opinia oficialului maghiar, orice persoană care nu a mai vizitat Cluj-Napoca din perioada anilor 1980-1990 ar fi surprinsă să vadă progresele înregistrate, doar că acestea „nu se fac de la sine”.
„Pentru această evoluţie a fost nevoie ca şi noi, maghiarii, să ne unim, să întărim sentimentul şi experienţa apartenenţei naţionale”, a afirmat politicianul de la Budapesta.
Episcopul Bela Kato al Eparhiei Reformate de Ardeal a subliniat că Biserica Reformată a renovat Casa Herepei pentru protejarea monumentului, pentru a-l lăsa moștenire tinerilor.
„Fie ca acest loc să devină o construcție pentru viitor! (…)
Biserica, cele două şcoli, grădiniţa şi această casă ilustrează perfect ceea ce este necesar în viitor pentru menţinerea comunităţii maghiare din Cluj-Napoca”, a declarat Bela Kato, care a făcut referire și la școlile din apropiere.
În cadrul ceremoniei a fost amplasată şi o capsulă a timpului, iar după tăierea panglicii, episcopul Bela Kato a binecuvântat imobilul bisericii, care a fost renovat în doi ani de zile.
Arpad Janos Potapi a ținut să precizeze că orașul Cluj-Napoca „nu este doar al maghiarilor”.
„Prin aceasta nu afirmăm că doar maghiarilor le aparţine oraşul. În ultimele secole, decenii şi chiar şi astăzi, Cluj-Napoca a aparţinut întotdeauna oamenilor care au trăit şi trăiesc în acest oraş şi care au contribuit la dezvoltarea acestui oraş cu munca, sârguinţa şi talentul lor”, a subliniat secretarul de stat.