Lovitură pentru români. De la 1 august, unele medicamente şi-au dublat, chiar triplat preţul în farmacii. Cei mai afectați sunt pensionarii.
„Media de creştere este de la 40 de lei la 90 de lei pe reţetele normale. Reglări de preţ au mai fost, însă o creştere masivă cum este acum nu a mai fost. Şocul iniţial a fost major. Impactul se simte, am avut oameni care au plecat din farmacie”, a declarat Paul Negoiţă, managerul lanţului de farmacii Iris Pharm din Buzău, citat de ZF.
„Era inevitabilă scumpirea pentru că nu e normal să dai 7 lei pe Sintrom, care e anticoagulant şi te ţine în viaţă. Nu e nici cât o sticlă de suc. Doar că unele s-au scumpit foarte mult. Riscul este ca pacienţii să taie medicamente de pe listă“, spune şi farmacistul Mihai Trofin din Bacău.
Piaţa medicamentelor a ajuns în perioada iulie 2022-iunie 2023 la o valoare de 27,8 miliarde de lei, în creştere cu 18% faţă de perioada anterioară, arată datele din cel mai recent raport al companiei de cercetare de piaţă Cegedim.