A apărut prima Academie pentru ciobani. 20 de „studenţi” vor să înveţe intensiv transhumanţa

Academie pentru ciobani în Bulgaria. Peste 20 de viitori ciobani şi opt copii participă la primul sezon de pregătire.
Filip Stan
16 aug. 2023, 14:17
A apărut prima Academie pentru ciobani. 20 de

Prima Academie pentru ciobani din Bulgaria, Po Todorovi Koshari, şi-a deschis porţile în apropiere de satul Vlahi (sud-vestul Bulgariei), au anunţat marţi organizatorii. Academia intenţionează să reunească oameni care doresc să devină păstori, să restabilească practicile tradiţionale uitate şi să prezerve rase autohtone de animale.

Ciobanul Ghiţă, apel disperat la 112 după ce hoţii i-au furat mioarele
Fiecare dintre cele patru sezoane de pregătire la academie prevede o introducere în istoria raselor autohtone din Bulgaria, construirea ţarcurilor, păşunatul şi mulsul animalelor, curăţarea păşunilor şi învăţarea practicilor tradiţionale de creştere a animalelor.

Peste 20 de viitori ciobani şi opt copii participă la primul sezon de pregătire şi se implică activ în creşterea unei turme mixte de două rase autohtone – oaia Karakachan şi capra de munte cu păr lung.

Iniţiatorii Academiei intenţionează, de asemenea, să stabilească o practică de prezervare a raselor autohtone, pe care le descriu drept un tezaur naţional viu. Reprezentanţii actuali ai acestor rase poartă trăsăturile predecesorilor lor sălbatici, păstrând în mod natural calităţile şi caracteristicile cele mai valoroase ale acestora. După cum au dovedit, ele nu doar că supravieţuiesc în condiţii dificile, ci şi oferă hrană valoroasă oamenilor.

Previziunea părintelui Iustin Pârvu, despre viitorul României. „Vor veni vremurile când veţi fi vânduţi de ciobani, de păstorii voştri! Vor fi vremuri grele”
Rasele locale tradiţionale de animale domestice fac parte din biodiversitate şi dintr-un fond genetic local valoros, au subliniat organizatorii Academiei.

Rasele autohtone de animale din Bulgaria sunt în prezent rare şi dispar din ţară, fiind din ce în ce mai puţini fermieri care le cresc. Oaia Karakachan, care a fost crescută în Bulgaria încă de pe vremea tracilor, este rezistentă la condiţii climatice dure, la boli şi la infecţii şi are o imunitate puternică. Alături de capra de munte cu păr lung, ea joacă un rol important în menţinerea echilibrului ecosistemelor din regiunile muntoase ale ţării.

Cu toate acestea, rasele autohtone din Bulgaria sunt rare şi dispar, din ce în ce mai puţini fermieri crescându-le. Printre aceştia se numără şi Sider Sedefchev, a cărui familie creşte de peste 20 de ani rase bulgare rare de oi, capre, cai şi câini în Vlahi. El are circa 500 de oi Karakachan şi 70 de capre Kalofer cu păr lung.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
Ce semnifică salutul „Hristos a Înviat!” și cât timp trebuie folosit după Paște
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Pastila de slăbit care aduce revoluție în industria farmaceutică. Rezultatele spectaculoase
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Se strică vremea în București după Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Salariul minim ar putea crește cu peste 1.000 de lei. Directiva care vine de la Bruxelles
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai