Minivacanţă august 2023. Adormirea Maicii Domnului, serbată anual în data de 15 august, a picat în 2023 într-o zi de marți. Din moment ce vorbim de o sărbătoare legală stabilită prin Codul muncii, nu se lucrează în această zi nici la stat, nici la privat (în majoritatea cazurilor). Însă pentru bugetari Guvernul a dat liber și pe 14 august, astfel încât aceștia au avut o minivacanță de patru zile. E bine de știut că cei ce lucrează pe 15 august au dreptul la compensații legale, iar bugetarii ce au stat acasă pe 14 august trebuie să recupereze orele nelucrate.
În cazul bugetarilor, însă, inclusiv 14 august a fost o zi liberă (în majoritatea cazurilor), așa cum a stabilit Guvernul, prin HG 1.555/2022, încă de la finalul anului trecut. Totuși, bugetarii trebuie să recupereze această zi liberă suplimentară, până la 31 august, prin prelungirea programului zilnic de muncă.
Potrivit Codului muncii, există și situații în care salariații trebuie să lucreze pe 15 august. Este vorba de unitățile sanitare, unitățile de alimentație publică și unitățile în care munca nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau a specificului activității.
Salariaților care lucrează în unitățile respective trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca din zilele de sărbătoare legală, de un spor de cel puțin 100% din salariul de bază.
Când pică următoarea minivacanţă din 2023. Bugetarii români vor mai avea parte de încă o minivacanţă până la sfârşitul anului. Următoarea minivacanţă din România este de 1 Decembrie. Românii au liber de la Stat încă de pe 30 Noiembrie, atunci când este celebrat Sfântul Andrei. Practic, angajaţii de la Stat vor lega ziua de 30 Noiembrie cu cea de 1 Decembrie si astfel vor avea ultima minivacanţa din acest an.
Câte zile libere mai avem în 2023
Codul Muncii prevede în articolul 139 cele 15 zile libere în care nu se lucrează în România, dintre care anul acesta au mai rămas 4 zile libere:
1 ianuarie – duminică – Anul Nou
2 ianuarie – luni – A doua zi după Anul Nou
24 ianuarie – marți – Ziua Unirii Principatelor României
14 aprilie – vineri – Vinerea Mare
16 aprilie – duminică – Paște ortodox
17 aprilie – luni – A doua zi de Paște ortodox
1 mai – luni – Ziua Muncii
1 iunie – joi – Ziua Copilului
4 iunie – duminică – Rusalii
5 iunie – a doua zi de Rusalii
15 august – marți – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – joi – Sfântul Andrei
1 decembrie – vineri – Ziua Marii Uniri
25 decembrie – luni – Crăciunul
26 decembrie – marți – A doua zi de Crăciun.
Ce spune Codul Muncii despre minivacanţă
Codul Muncii a fost modificat anul trecut printr-o lege care stabileşte că zilele libere acordate de Paşte şi de Rusalii se recuperează de către salariaţii care primesc libere şi cu ocazia sărbătorilor ortodoxe şi a celor catolice.
Art. 139, alineatul (2) Acordarea zilelor libere se face de catre angajator.
(21) Pentru salariații care aparțin de un cult religios legal, creștin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima si a doua zi de Paști, prima si a doua zi de Rusalii se acorda in functie de data la care sunt celebrate de acel cult.
(3) Zilele libere stabilite potrivit alin. (1) pentru persoanele aparținând cultelor religioase legale, altele decat cele creștine, se acordă de către angajator în alte zile decât zilele de sărbătoare legală stabilite potrivit legii sau de concediu de odihnă anual.
(31) Salariații care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Pastelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creștin, de care aparțin, cât și pentru alt cult creștin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.
Așadar, dacă faci parte dintr-un cult religios legal în România, altul decât cel creștin, te bucuri de două zile libere legale pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale. Mai exact, ai dreptul la zile libere pe care le au și ortodocșii, dar și la alte două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale specifice cultului tău.
În cazul în care angajatorul oferă zile libere doar pentru un singur cult religios, nu se mai pune problema recuperării liberelor dublate.
Dacă te numeri însă printre angajații care lucrează în unitățile sanitare, în unitățile de alimentație publică sau activitatea ta nu poate fi întreruptă din cauza specificului jobului/procesului de producție/specificului activității, atunci angajatorul este obligat să compenseze zilele lucrate de Rusalii cu zile libere în următoarele 30 de zile, potrivit prevederilor din Codul Muncii.
Zile libere 2024. Veste proastă pentru români, câte pică în weekend
De asemenea, în cazul în care, din motive justificate, în compania în care lucrezi nu se acordă acele zile libere legale, prevăzute mai sus, în calendar, atunci beneficiezi, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază.
Foarte important: Prin contractul colectiv de muncă pot fi stabilite și alte zile libere, în urma negocierilor între angajator și salariați/reprezentanții salariaților. De aceea este bine să te informezi despre ele încă din momentul în care semnezi actele cu angajatorul.
Zile libere speciale
Articolul 52 din Codul Muncii menționează că în cazul unor evenimente familiale deosebite, salariaţii au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă. Evenimentele familiale deosebite şi numărul de zile libere plătite sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Prin contractul colectiv de muncă, unic la nivel național, aplicabil tuturor societăților comerciale, salariații au dreptul la zile libere plătite pentru evenimente deosebite în familie sau pentru alte situații. Iată care sunt acestea:
Câte zile libere legale au celelalte țări din Europa
Țara noastră stă destul de bine în clasamentul european la capitolul zile libere legale. Are același număr de zile libere ca Finlanda, nordicii fiind cunoscuți pentru respectul acordat timpului liber.
Este devansată de Spania, țară cunoscută pentru fiestele sale. Aceasta are 36 de zile libere în 2023, dintre care 8 naționale. Germania și de Bulgaria cu 18 zile libere, conform datelor oferite de publicholidays.eu. Ne mândrim și cu mai multe zile libere decât Italia (12) și decât Franța (14).
Surprinzător, Danemarca, aflată pe primul loc în topul celor mai fericite țări din lume, are doar 11 zile libere legale în calendar. Norvegia are 12 zile, iar Suedia are 13 zile libere legale.