Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer la plămâni și metastaze pe creier. Artista nu mai poate munci și a rămas fără surse de venit, astfel că nu știe cum să treacă peste această situație grea. Crede în Dumnezeu și speră că va depăși cu bine și această etapă dureroasă din viața sa.
„Sunt nefumătoare. Nu am niciun motiv să am cancer de plămân. Ce, am răcit o dată și am cancer de plămân? Nu! A fost pe fond emoțional. Pentru că anul acesta am tras ca un măgăruș. La niște chestii foarte grave, dure în viața mea.
Piatră peste piatră, le-am tras cu spatele meu până când totul s-a făcut praf, sănătatea, totul! Nici n-am spus nimănui, nici fratele, nici sora, nici mama nu știau ce greutăți am eu. Le țineam pentru mine, cum face lumea cu bun simț. «Haide, domnule, nu mă mai victimizez atât. Alții au probleme mai mari, le păstrez pe ale mele pentru mine.»
Așa că am ținut totul în mine și am suferit. Așadar, corpul a reacționat. Iar veștile de la doctor care trebuie să-ți dea speranță și fericire îmi făceau și mai rău’, a spus artista, relatează unica.ro.
Se știe că în 2019 vedeta a fost diagnosticată cu cancer la colon și la ficat. Într-un an de zile s-a vindecat, a făcut tratament la un spital din Franța. Rona Hartner mărturisește că se simte foarte obosită în ultima perioadă, iar prietenii și familia sunt foarte îngrijorați pentru ea.
„Am cancer de fumător în corp de nefumător. Totul a venit pe un fond de stres foarte mare, foarte puternic. Am și dorința asta mare să fac ceva, dar nu mai pot. Acum două săptămâni aveam 50 de ani, acum am 185. Când trebuie să fac orice mișcare, îmi ia ca unui om de 185 de ani. Eu am vrut să am o vârstă avansată, dar nu acum, nu tot anul ăsta. Voiam în timp să apară vârsta avansată.
M-am trezit de pe o zi pe alta cu această vârstă. Prietenii mei au fost atât de panicați când au văzut ce mi se întâmplă… Le-am zis să se roage. Și să mă ajute să mai fac ultimul album, dar vreau să scriu și o carte. Dar cum să te concentrezi când, de fapt, ești diminuat? Sinceră să fiu, am corpul de 50 de ani și tonusul de 185 de ani, totul e diminuat.’ – a continuat ea.
Din cauza problemelor de sănătate, Rona Hartner nu mai poate merge la spectacole, astfel că este nevoită să se descurce cu ce a agonisit până acum. Artista a rămas fără proiecte și nu știe cum va face față de acum înainte.
„Acum, eu nu mai câștig niciun ban. Toate au dispărut, toate proiectele, contractele. A dispărut totul. Eu trebuie să stau acasă să am încredere în Dumnezeu. Stau acasă cuminte’, a mai explicat ea.
Și a continuat: „Eu m-am încăpățânat în prima zi, nu am vrut să plâng. Am zis – Dumnezeu nu îmi dă boala asta, cancer, fază patru, incurabil, la plămân, unde eu nu fumez. Și la creier… Astea sunt singurele căști pe care le port, nu pot să zic că am purtat mult timp căști. Am 7, 8, 9 metastaze pe creier care au crescut. Am făcut de dimineață un scanner și au crescut…’
Rona Hartner trece prin momente de cumpănă! Artista este împietrită de durere. ”A închis ochișorii și a plecat”