Gabriela Cristea și Tavi Clonda au acum o nouă mașină. Artistul a vorbit despre momentul pe care îl aștepta de 15 ani. Tavi are acum o parteneră de drum, de care se va bucura și soția lui, chiar dacă la început nu prea i-a plăcut ideea. Fericirea cântărețului nu e gratis, ci a trebuit să muncească pe rupte pentru noua mașină. Prețul e de circa 100.000 de euro.
Tavi a postat câteva clipuri video cu noua achiziție, un Mercedes GLE 400. Artistul a dezvăluit că nu a luat mașina cu bani cash, ci prin leasing.
„Am zis că așteptam de 15 ani momentul ăsta de când a apărut modelul aproximativ. Am trecut prin mai multe Coupe-uri, că mie îmi plac Coupe-urile până am ajuns la destinația finală, la ce îmi doream eu, de fapt, de la început, de când a apărut modelul ăsta de 12, 13, 14 ani, nu mai știu exact. Am avut un Volkswagen, un Passat CC, după aia un GLC. Am avut cam ce mi-am dorit, dar numai cu multă muncă și, cum să zic eu, perseverență. Mașina e luată în leasing. Am dat un avans și plătesc rate. Nu, nu am luat-o cu banii jos și nici n-aveam și nici dacă aș fi avut nu cred… Nu am de ce să mă ascund”, a declarat Tavi Clonda, soțul prezentatoarei Gabriela Cristea, în exclusivitate pentru FANATIK.
Fetele celor doi nu au văzut încă mașina, iar Tavi a spus că abia așteaptă să vadă cum reacționează Thea Iris Selena și Bella Victoria Margot.
„Fetițele încă nu știu, pentru că am vrut să facem și noi materialele astea. Am avut multe de făcut, multe drumuri. Vrem să ne învățăm cu ea, să o încărcăm, că e hibrid, e electrică, mă rog. Ele sunt plecate acum și în câteva zile o să vadă mașina.
Ele știu că o să vină o mașină, mă rog, cât înțeleg ele, dar o să fie interesant. Acum, în primele zile o să ne bucurăm doar noi de mașină. Avem și treabă și să și avem puțină liniște să ne ocupăm de ea”, a declarat artistul.
Cântărețul a spus că nu s-au gândit momentan la vreo excursie cu mașina, însă atunci când vor avea timp liber și bună dispoziție vor profita de ea.
„Nu cred că o să apucăm să mergem cu ea undeva prea curând, decât prin oraș. Avem multă treabă de rezolvat, de semnat niște chestii, niște filmări. Gabriela e foarte încântată de mașină, că tot m-ai întrebat de ea. Ei întotdeauna i-au plăcut mașinile mari. E adevărat că nu era înclinată spre dorința asta a mea de Coupe, GLC, dar ușor, ușor a început să îi placă”, a completat Tavi Clonda.