Bancherii nu-ţi mai iau casa aşa de uşor! Află ce drepturi noi prevede UE în favoarea consumatorului

Uniunea Europeană a ajuns la un acord referitor la o directivă privind creditele ipotecare care garantează condiţii favorabile pentru debitori în cazurile de plată anticipată şi de executare ipotecară.
Iulian Tudor
23 apr. 2013, 16:38
Bancherii nu-ţi mai iau casa aşa de uşor! Află ce drepturi noi prevede UE în favoarea consumatorului

Uniunea Europeană, Comisia Europeană şi Parlamentul European au aprobat textul legislativ, primul care va reglementa la scară comunitară acordarea de împrumuturi pentru cumpărarea de bunuri imobile, a informat, marţi, executivul comunitar, într-un comunicat preluat de EFE şi citat de Agerpres.

 În principiu, noua Directivă europeană stabileşte standarde minimale pentru o mai bună informare a consumatorului înainte ca acesta să semneze creditele şi pentru o întărire a drepturilor debitorilor pe parcursul derulării contractelor.

Astfel, directiva va contribui la sistarea exceselor şi la promovarea unor practici de împrumut mai responsabile, a afirmat comisarul european pentru Piaţa Internă şi Servicii, Michel Barnier, într-un comunicat.

Textul se opune legilor naţionale care ar împiedica darea în plată convenită între debitor şi creditor şi interzice penalizarea consumatorilor pentru plata anticipată a preţului total al împrumutului, însă va permite solicitarea unor „compensaţii juste” în situaţia în care debitorii decid să lichideze ipoteca în anumite limite temporale.

Mai multă toleranţă şi transparenţă

În cazul întârzierii plăţii, băncilor li se cere ca executarea silită a ipotecilor sau evacuarea ocupanţilor imobilului „să nu fie prima opţiune” şi să aplice „o toleranţă rezonabilă pentru găsirea altei soluţii”, a explicat europarlamentarul spaniol.

Directiva limitează taxele impuse debitorilor în caz de neplată şi le cere ţărilor să ia măsuri vizând facilitarea achitării datoriei de către consumatori şi evitarea îndatorării pe termen lung, măsuri printre care este avută în vedere şi darea în plată, opţiune cenu era menţionată în propunerea legislativă iniţială, dar a fost inclusă în text la cererea PE.

Noile măsuri prevăd şi obligaţia băncilor de a le da consumatorilor o foaie de informare standardizată, (ESIS), pentru ca ei să compare oferta respectivă cu cea a altor entităţi.  Documentul va cuprinde informaţii detaliate despre caracteristicile împrumutului şi va avertiza în legătură cu posibilele riscuri precum fluctuaţia dobânzii. Sunt prevăzute, de asemenea, măsuri împotriva publicităţii înşelătoare cu privire la ipoteci.

Consumatorii vor avea o „perioadă de reflecţie” sau „drept de resciziune” cu o durată minimă de 7 zile după semnarea unui credit ipotecar şi înainte ca acesta să devină constrângător.

După aprobarea formală, textul va trebui să fie aplicat de statele membre în termen de doi ani.

 

 

 

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care a fost demolată și va fi transformată într-un complex comercial. Era un simbol pe vremea comunismului, dar ulterior a ajuns în paragină
Capital.ro
Verdict final pentru Călin Georgescu: Deciziile sau hotărârile CCR sunt obligatorii și definitive
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Ultima masă de „23 August” a dictatorilor și invitaților lor. „Adevărul”: „Vedeți cum acești criminali se ghiftuiau în toate ocaziile”
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Vremea din weekend va fi total ieșită din comun. Contraste imense
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia
Cancan.ro
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Judecătorii au decis. Avocata lui Călin Georgescu a făcut anunțul: O situație absolut halucinantă
StirileBZI
Cât va costa încălzirea unui apartament cu 3 camere în 2025! Semnal de alarmă tras de Dumitru Chisăliţă
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Planurile lui Antony Blinken pentru Gaza: Decizii Dificile pentru Un Viitor Stabil
MediaFlux
BOMBA ZILEI despre ION ILIESCU! Au CONFIRMAT ACUM! Poliția, acasă la PREȘEDINTE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este românul cu 1.000 de case în America. „Bonus”, două avioane