Vlăduța Lupău, sfâșiată de durere. Artista a dezvăluit că în noaptea cumplitei tragedii se întorcea de la un eveniment atunci când, în fața sa, a văzut un accident îngrozitor, însă nu s-a gândit vreodată că victimele sunt chiar membrii ansamblului folcloric „Florile Bucovinei”, alături de care a avut foarte multe spectacole.
Vestea morții celor patru dansatori a căzut ca un trăsnet peste Vlăduța Lupău, care a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
„Dumnezeu să-i ducă la cerul Lui! Până acum au dansat pentru noi, de acum înainte vor dansa pentru îngeri! Suntem alături măcar cu sufletul de Ansamblul Folcloric „Florile Bucovinei”. Aseară, când veneam de la Suceava spre Cluj, undeva la 03:00 spre dimineață a fost un accident în fața noastră la patru mașini distanță. Ei erau…”, a scris Vlăduța Lupău, pe pagina sa de Instagram.
Vă reamintim că patru artiști au murit noaptea trecută, după ce mașina în care se aflau s-a izbit cu putere de un stâlp de electricitate.
În autorism se aflau cinci persoane, trei dintre acestea au murit pe loc, iar al patrulea câteva ore mai târziu la spital, în Vatra Dornei. Cea de-a cincea persoană a fost internată cu răni grave.
Cele cinci persoane impicate în accident erau membri ai Ansamblului „Florile Bucovinei” din rădăuți. Se întorceau de la un spectacol susținut la Târnăveni.
Cele patru persoane care au decedat sunt Robert Ionel Mafteian (20 de ani), șoferul, Maria Bălan (26 ani), Ioana Tiperciuc (18 ani) și Andrei Pintilescu (31 de ani), care a murit la spital. Cea de-a cincea victimă, care se află la spital, este Ștefan Tanasiev, în vârstă de 29 de nai.
„V-ați grăbit să ajungeți primii la Festivalul Îngerilor, acolo … sus … Vestea morții fulgerătoare a celor ce ne-au fost colegi și prieteni dragi ne-a lăsat un gol imens în suflete și în Familia Ansamblului Folcloric FLORILE BUCOVINEI. Suntem alături de familiile îndoliate la ceas de grea încercare … Drum lin către ceruri, dragii noștri dragi! Nu vă vom uita niciodată, MARIA, IOANA, ANDREI și ROBERT!”, au transmis reprezentanții Casei de Cultură Rădăuți.
Accidentul a avut loc luni dimineață, la ora 03,35, pe raza comunei Dorna Candrenilor. Un autoturism Audi, care se deplasa din direcția Bistrița către Vatra Dornei, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate.
„Luni dimineață, la ora 03:35, un tânăr în vârstă de 19 de ani din com. Dornești, jud. Suceava, în timp ce conducea autoturismul, prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă, circulând pe DN 17 din com. Dorna Candrenilor, din direcția Bistrița către Vatra Dornei, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate. În urma producerii evenimentului a rezultat decesul conducătorului auto și a două pasagere din autoturism, de 18 și 26 de ani din localitățile Rădăuți și Marginea, jud. Suceava”, a transmis IPJ Suceava.