Un tânăr beat și cu permisul suspendat s-a răsturnat cu mașina într-un gard. Incidentul a avut loc pe data de 26 august, în jurul orei 01:30, în localitatea Filipeștii de Pădure, din județul Prahova.
Citește și Ilan Laufer, accident în Prahova. Fostul ministru şi familia au fost transportaţi la spital
Vinovat de producerea accidentului este chiar șoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 19 ani, care a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat, lovind gardul unui imobil.
Imediat, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție, iar polițiștii au constatat faptul că șoferul era băut și nu trebuia să se afle la volan pentru că avea permisul suspendat.
„Din verificări, s-a stabilit faptul că tânărul figura în bazele de date cu dreptul de a conduce suspendat. Totodată, cu ocazia testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, au transmis polițiștii prahoveni.
Din fericire, șoferul inconștient a scăpat cu viață, însă s-a ales cu câteva răni, iar medicii au decis ca acesta să fie transportat la spital.
În aceste momente, tânărul este cercetat într-un dosar penal de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, conducere a unui autovehicul cu permisul de conducere suspendat și vătămare corporală din culpă.
Acest incident a avut loc la doar câteva minute, după ce un autocar cu peste 70 de pasageri implicat într-un accident între localităţile Însurăţei şi Bărăganu.
Potrivit ISU Brăila, accidentul a avut loc imediat după miezul nopţii. La ora 00.40 a fost activat Planul rosu de intervenţie, la fata locului fiind mobilizate mai multe ambulanţe din Brăila, Galaţi si Ialomiţa, dar şi două autovehicule transport victime multiple din Ialomiţa şi Galaţi.
20 de persoane au fost rănite, 18 fiind transportate la UPU Brăila şi două la UPU Slobozia, jud. Ialomita. Nu sunt victime care să necesite internarea la terapie intensivă. Celelalte persoane vor fi transportate la Căminul Cultural din Bărăganu, de unde vor fi preluate de un alt autocar. Drumul este blocat în totalitate.
Citește și Tragedie imensă în sport: A murit la doar 22 de ani în urma unui accident