Klaus Iohannis, în vizită la spitalul Floreasca, unde sunt internate mai multe victime ale exploziei de la Crevedia: „Este inacceptabil să dăm din umeri și să mergem mai departe. O astfel de tragedie nu poate rămâne fără urmări”

Preşedintele Klaus Iohannis a fost, marți, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unde a vizitat răniţii din incendiul de la Crevedia.
Alina Costache
29 aug. 2023, 16:07
Klaus Iohannis, în vizită la spitalul Floreasca, unde sunt internate mai multe victime ale exploziei de la Crevedia:

Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis, după vizită:

„Am vizitat pompierii răniți, care sunt aici, în spital. Am întâlnit două categorii de persoane, pe care, trebuie să recunosc, că le admir: pompierii, care a fost la intervenție, profesioniști hotărâți, dăruiti si care, din păcate, au fost răniți în cadrul aceste intervenții, pe de altă parte, medicii, întregul corp medical care s-a mobilizat incredibil. Au salvat vieți și destine. Și unii și alți au toată aprecierea și admirația mea.

Pe pacienți i-am întrebat și despre intervenție, am avut un dialog cu ei și le-am dorit însănătoșire grabnică, iar pe cei din corpul medical i-am felicitat pentru munca pe care o fac, nu doar acum, în fiecare zi. Acum este foarte important ca persoanele care au suferit să primească tot ce se poate face, ca cei care sunt răniți să poată să revină cât mai repede la munca lor. Este momentul să ne gândim și la familiile victinmelor, să le arătăm că suntem real alături de ei, că înțelegem suferința și fiecare în zona lui încearcă să vină cu un ajutor pentru ei. Aceste lucruri sunt cele care sunt urgente, care trebuie să se întâmple acum, dar deja trebuie să vedem și un pic mai departe. Am avut în utimele săptămâni tragedie după tragedie. Am avut tragedia de la 2 Mai, de la Botoșani, de la Crevedia, de la Alba.

Citeste si Klaus Iohannis își pune cenușă-n cap în problema centrelor pentru mari arși: „Poate promisiunile au fost prea mari”

Autoritatile trebuie sa mearga mult mai mult in profunzime. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toți este de ce s-a ajuns pana aici, de ce nu s-a prevenit ce ar fi putut fi prevenit si atunci cu siguranta autoritatile trebuie sa caute explicatii si solutii pentru a preveni cat de mult se poate in viitor. Trebuie sa vedem dacă a fost conivență sau neglijenta sau ignoranta sau nu au fost bune procedurile sau nu s-au corelat institutiile sau cineva a incalcat legea penala. Toate aceste lucruri trebuie sa fie clarificate si sistemele imbunatatite.

Angajatii spun ca pe noi nu ne-a sesizat nimeni. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar astept ca institutiile abilitate sa vina cu explicatii, cei implicati sa primeasca pedepse exemplare si acolo unde procedurile nu sunt bune unde se calca in picioare autoritati unde au toti aceeasi competenta acestea sa fie clarificate pentru a preveni in viitor astfel de evenimente. Este inacceptabil sa dam din umeri sa mergem mai departe. O astfel de tragedie nu poate ramane fara urmari clare care scot in evidenta ce se poate face mai bine.

În toată această situaţie, să nu uităm de eroii pozitivi, pompierii şi personalul medical care cu toţii şii-au făcut cu vârf şi îndesat datorie punându-şi efectiv în pericol viaţa”

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii