Diana Şoşoacă s-a săturat de români: „Atâta ştie, să-i dea în cap ăluia ăluia care se ridică şi încearcă să facă ceva”

Președintele S.O.S. România, senatoarea Diana Şoşoacă, susține că românii știu doar să se sape unul pe celălalt, nu le pasă că milioane de persoane pleacă din țară și sunt linguşitori.
Mircea Filipescu
31 aug. 2023, 11:28
Diana Şoşoacă s-a săturat de români:

Diana Şoşoacă este la capătul răbdării şi spune că s-a săturat să lupte pentru binele poporului român, mai ales în condiţiile în care este acuzată pentru fiecare gest, dând exemplul întrevederii pe care a avut-o cu Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, şi premierul Marcel Ciolacu.

„Eu stau şi mă uit cu stupoare în ce hal a ajuns România! Chiar nu se face nimic? Vom merge probabil până ne vor sfâşia sau ne vom sfâşia unii pe alţii şi ei vor triumfa! Că românul atâta ştie: să îi dea în cap ăluia care se ridică şi încearcă să facă ceva şi să îl pupe direct în dos pe ăla care îl asuprește! Asta face românul! Cu tot respectul!

Nu ne interesează că peste 10 milioane sunt plecaţi în afara ţării, că atâţia copiii se nasc în afară şi nu se vor întoarce în veci în România, pentru că ei se nasc într-o altă naţie şi societate, pe care ei o vor iubi şi părinţii nu au cum să i le inoculeze iubirea de tradiţii, neam şi ţară! Păi tu te legi de pământul pe care te naşti! Punct! Dar văd că pe românii ăştia nu îi mai interesează nimic! Toţi stau cu mâinile în şold şi aşteaptă să vină unul să îi salveze! Iar când vine unul să îi salveze, îl omoară! Păi ce, nu avem atâţia conducători români trădaţi de poporul lor?

Mai ştiţi când am fost în audienţă la Rafila şi Ciolacu pentru problemele din sistemul sanitar? Ce m-au acuzat toate jigodiile de pe lumea asta? Că am tertipuri cu Rafila, cu Ciolacu… acum înţelegeţi de ce m-am dus? Să vă salvez rudele de la moarte! În loc să mă acuzaţi pe mine, mai bine veneaţi alături de mine şi săreaţi pe ei! Aţi înţeles ce trebuie să facă, mă, un politician, un parlamentar? Să se ducă să vorbească despre problemele voastre!”, a transmis Diana Șoșoacă, potrivit Bzi.

Diana Șoșoacă afirmă că este absolut necesar ca la putere să ajungă o persoană care doar minte și manipulează pentru ca românii să se trezească. Senatorul de Iași consideră că România a ajuns un grup infracțional organizator din cauza tuturor indivizilor care ajung la putere și-și bat joc de români.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu pleacă la Bruxelles: „Sunt decis să nu renunț la vreo reformă, sunt dispus să îmi pun pe masă mandatul de premier”

„Ştiţi ce mi-ar plăcea? Să iasă cine trebuie şi să vă săturați de minciună şi manipulare, să vă iasă pe nas! Că voi nu aveţi nevoie de un om care luptă pentru voi! Voi aveţi nevoie doar să îi lingeţi pe toţi în dos, pe toţi nenorociţii care vă asupresc şi îşi bat joc de voi!

Uitaţi-vă cum cei de la USR au început să îmi copieze stilul şi au început să se ducă prin primarii, prin consilii judeţene… Bine, că ei o fac pentru interes electoral, nu pentru că le-ar pasă de oameni… Dar se pare că Șoșoacă a descoperit ce trebuie să facă un senator! Aveţi habar de lege vreo unii? Nici măcar aia care lucrează cu legea: avocaţi, procurori, judecători, care au căzut total la examenul demnității şi moralităţii, nu mai vorbim de examenele de Drept.

România nu mai are nici justiţie, România nu mai are nimic! E doar un grup organizaţional care asupreşte milioane de români! Suntem 20 de milioane de români, aşa zic ăştia de la INSP. Şi? Vi se pare normal că 20 milioane să fie asupriţi de 5 mii de cretini? Pe bune? Şi au scos la iveală toate ziarele: ăla nu are BAC, ăla şi-a luat doctoratul înainte să dea BAC-ul, ăla şi-a luat doctoratul, masterul furând.. altul nu ştie limba română.

Cum ditamai ministrul de Externe te exprimi în halul ăla în limba engleză? Băi uzurpatoareo de funcţii, nu ţi-e ruşine, femeie, când ştii că nu te duce creierul… refuză naibii o funcţie, că ne-ai făcut de râs! Madam Odobescu, ne-ai făcut de râs! Cum să spui ‘tribiunal’, când e ‘court’?! ce popor e ăsta, ce ţară?! Normal că vin nişte nenorociţi și te conduc şi fac ce vor din tine.

Nici unul din antreprenorii României nu vine să spună cum a făcut primul million de euro! Furând! Prin evaziune fiscală! Hoţilor! Toţi furaţi, mână în mână! Şi antreprenori, preşedinte, şi consilieri judeţeni… toţi!! Toţi sunteţi nişte criminali!”, a mai adăugat Diana Șoșoacă.

Citeşte şi: George Simion a găsit elementul comun al tuturor tragediilor din România: „De la Colectiv încoace, la toate nenorocirile”

DailyBusiness
ATENȚIE, UE! Un acord riscă să se prăbușească, iar pierderile ar fi devastatoare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Lovitură decisivă pentru Banca Transilvania, ING, BCR, BRD, Raiffeisen și CEC Bank. De acum sunt obligate să facă lucrul acesta. Toți clienții din România trebuie să știe
Capital.ro
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Donald Trump poate solicita respingerea cauzei penale privind plățile confidențiale
MediaFlux
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni