The Rose se află într-o perioadă de mare bucurie, după ce a devenit mămică. Cântăreața recunoaște că s-a simțit foarte dat fiind că a reușit să mai câștige în greutate în timpul sarcinii. Totuși, după nașterea fiului său, Theo Rose a mărturisit că a revenit la aceeași greutate pe care o avea înainte de sarcină.
Artista a dezvăluit că aceasta este natura ei și că nu reușește să acumuleze kilograme. Theo Rose subliniază că, deși și-ar fi dorit să rămână la 55 de kilograme, în momentul în care a părăsit spitalul avea 49 de kilograme.
„Eu am revenit la setările din fabrică foarte rapid. Cu tot ce implică: stres și toate cele. Adică asta îmi este firea. Nu pot să mă îngraș. Am tras speranțe, am tot avut speranțe că poate o să rămân undeva la 55 de kilograme după naștere. Am lăsat 10 kilograme direct pe masă, am plecat din spital cu 49 de kilograme. Păi ce am făcut? Să știi că nici foarte slabă nu este bine să fii. Le-am tot spus fetelor care îmi zic că mai bine slabă decât cu forme. Să știi că este și asta o problemă, să te chinui să te îngrași. E exact invers. Tot problemă e. Că nu mă simt bine că nu sunt zdravănă’, a spus artista, potrivit ego.ro.
„Abia am alăptat, puțin mai devreme, și poate că nu se vede neaparăt, dar sunt mulțumită. În sfârșit se vede ceva și acolo. Am observat că oamenii se bucură de bucuria mea, că pot să zic în sfârșit că am avut. Îți dai seama că acum fac o grămadă de poze. Și la ‘Vocea României’ mă port numai pe decolteuri. Păi cine știe dacă sezonul următor se duc de tot, măcar să știu că am avut și eu amintire.
Asta a fost abordarea. Eu nu am fost stresată după naștere. Deloc. Cred că au fost primele două nopți, cu băița, cu toate cele, pentru că plângea copilul. Nici el nu știa care sunt senzațiile, ce trebuie să simtă la băiță. Și mă stresam. Nu știam dacă îl doare, dacă îi fac eu ceva rău. Până când m-a luat mama așa cu binișorul, mi-a explicat cum trebuie să fac, să-l țin de mână, să vorbesc cu el, îl obișnuiesc mai întâi cu apa. Faptul că mama m-a relaxat cumva în privința tuturor lucrurilor pe care trebuie să le fac pentru Sasha, după au rămas așa’, a adăugat artista, potrivit sursei citate.
Theo Rose a vorbit și despre felul în care se descurcă în prezent cu micuțul, dar și despre asemănările dintre bebeluș și părinții săi.
„Sunt foarte relaxată acum. Ne descurcăm cu absolut toate cele. El este foarte cuminte și cred că de asta sunt așa de relaxată. Nu am probleme cu copilul. E foarte liniștit, nu plânge fără motiv niciodată. Funcționează după ceas.
Toată lumea îl ia, îl îmbracă, îl probează cu tot ce avem acolo în dulap. A primit multe haine și nu apuci să-l îmbraci. Eu acasă îl îmbrac cu ce este mai comod, cu body-urile cu fermoar și sunt cele mai comode.
Dar când vine doamna care stă cu el pe timpul zilei, când avem noi treabă, suntem la filmări, îl îmbracă în toate cele. I-a dat și ie. Avem și papucei, îi dă și papucei. Îl scoate într-un parc în cartier la noi și dacă nu se miră și ea și toată lumea că ce frumos e îmbrăcat copilul. E nu apuc să-l văd decât în poze.
Sasha seamănă cu tatăl lui. Cel mai mult. E o asemănare extrardinară. Am fost un pic geloasă așa când a deschis prima dată ochii și am văzut că sunt ochii lui și eu trăgeam speranțe că poate, poate. Cred că a luat nasul de la mine. Este un copil superb, ca taică-su’, a încheiat ea.
Citește și: „Am doi, bebeluși, n-am dormit toată noaptea”. Theo Rose, anunțul care i-a lăsat cu gura căscată pe fani