Doliu în trupa Proconsul. Răzvan Gorcinski, cunoscut pentru talentul său muzical și prezența sa energică pe scenă, s-a luptat cu o infecție severă care, din păcate, nu a putut fi învinsă. Fostul toboșar a fost internat într-un spital pentru tratament, însă starea lui s-a deteriorat în ultimele zile. Familia și cunoscuții nu își pot reveni din șoc.
Membrii trupei Proconsul au dat vestea tristă, printr-un mesaj scris pe rețelele sociale. Aceștia sunt profund îndurerați și și-au prezentat condoleanțele familiei artistului.
„Din păcate, Răzvan, prietenul si fratele nostru, nu mai este printre noi.😢 Din fericire, e într-un loc mai bun, unde se poate odihni după anii de călătorii si miile de concerte. Dumnezeu să te odihnească Răzvan, să mângâie și să întărească familia!„, este mesajul celor de Proconsul.
Vezi această postare pe Instagram
În urmă cu o zi, Florența Marin, o apropiată a artistului, spunea că Răzvan se lupta pentru viața sa din cauza unei septicemii.
„Ne aflăm în fața unei situații dificile și sensibile. Vreau să ne adunăm cu gândurile și rugăciunile noastre în jurul unui om special, un artist talentat și un suflet frumos. Artistul nostru drag, Răzvan Gorcinski, se află într-o luptă acerbă pentru viața lui. In urma unei septicemii neașteptate, care a pus stapanire pe corpul sau plin de viata, starea lui de sanatate este critica.
Răzvan nu este doar un nume în lumea muzicii, ci și un prieten drag și un coleg de neuitat. A lăsat amprenta sa muzicală în trupe de legenda care au creat povesti precum PACT by Leo Iorga & Adrian Ordean, a împărtășit pasiunea sa pentru ritmuri alaturi de Proconsul și mai recent, Kempes, dar si la Morandi si Antract,iar acum se află la răscrucea unei bătălii vitale.
Răzvan, în aceste momente dificile, vrem să știi că nu ești singur. Ești înconjurat de noi toti, care îți apreciem talentul, bunătatea și pasiunea pentru muzică. Să știi că fiecare gând și rugăciune trimisă către tine poartă cu sine energia noastră de vindecare și putere.
În același timp, să nu uităm să ne îndreptăm gândurile noastre calde si incurajarea noastra către familia lui Răzvan. În aceste momente de nesiguranță și așteptare, sprijinul noastru aduce alinare și putere în această călătorie plină de provocări.Să le trimitem toată puterea noastră, toată iubirea noastră și toate rugăciunile noastre pentru a depăși acest moment critic.
Să ne amintim de toate clipele minunate pe care le-am împărtășit cu Razvan și să sperăm într-o întoarcere sănătoasă, să depășească această încercare și să se întoarcă printre noi, cu zâmbetul său molipsitor și pasiunea lui pentru muzică.
Fie ca puterea muzicii să îl însoțească și să îi ofere curajul de a lupta în această bătălie. Legati de pasiunea pentru muzica si viata, indiferent de religie si distanta, haideți să ne unim sufletele în această rugăciune comună, și să trimitem un mesaj puternic de iubire și speranță. #RugămPentruRăzvan.
Răzvan, suntem alături de tine, în gând și în suflet. Fii tare, înfruntă cu curaj această provocare și să știi că nu ești singur în această luptă.. Să simți căldura și energia noastră, și să înfrunți această provocare cu curaj și determinare.
Te iubim!”, scria Florența Marin.