Explozie Crevedia: Trei pacienţi rămân în stare critică, 24 au fost externaţi

Dintre pacienţii aflaţi în străinătate, se află în stare critică unul dus iniţial la Milano, care are arsuri pe mai mult de 90% din suprafaţa corpului şi a fost transferat la o altă clinică din Italia, specializată în tratarea arsurilor.
Filip Stan
01 sept. 2023, 15:23
Explozie Crevedia: Trei pacienţi rămân în stare critică, 24 au fost externaţi

Trei pacienţi dintre cei peste 50 răniţi în exploziile produse la o staţie GPL din Crevedia sunt în stare critică, doi fiind internaţi în Bucureşti şi un altul la Milano, iar acesta din urmă a fost transferat într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor. 17 pacienţi aflaţi în Bucureşti sunt în stare medie sau uşoară, iar 24 de pacienţi au fost externaţi, relevă raportul transmis vineri de Ministerul Sănătăţii.

Prezentăm situaţia transmisă de minister:

– Pacienţi critici intubaţi şi ventilaţi mecanic: 2, din care: – 1 pacient – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti; – 1 pacient – Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni” Bucureşti;

– Pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară: 17, din care: – 6 pacienţi – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti; – 4 pacienţi – Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni” Bucureşti; – 6 pacienţi – Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti (A fost transferat pacientul internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti); – 1 pacient – Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti;

Marcel Ciolacu taie în carne vie după explozia de la Crevedia: Toți acești așa-ziși patroni care fac zeci și sute de milioane de euro provocând tragedii de proporții nu mai au ce căuta în mediul de afaceri din România!”
– Pacienţi externaţi: 24

– Pacienţi decedaţi: 3

– Pacienţi transferaţi în străinătate: 12.

Dintre pacienţii aflaţi în străinătate, se află în stare critică unul dus iniţial la Milano, care are arsuri pe mai mult de 90% din suprafaţa corpului şi a fost transferat la o altă clinică din Italia, specializată în tratarea arsurilor.

”Pacient intubat şi ventilat mecanic. Instabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Stare critică, monitorizat intensiv continuu. A fost transferat într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor”, afirmă medicii despre acest pacient provenit de la Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni”.

Un alt pacient cu arsuri pe mai mult de 45% din suprafaţa corpului, aflat tot la Milano, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, cu evoluîie clinică favorabilă, fiind monitorizat intensiv continuu.

Doi pacienţi aflaţi la Graz, în Austria, cu arsuri pe mai mult de 10% din suprafaţa corpului, au ”patologie chirugicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora”.

Alţi 3 pacienţi cu arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corpului sunt stabili hemodinamic, iar starea lor nu a siferit modificări în ultimele 24 de ore, aceştia fiind internaţi la Berlin şi Lubeck, în Germania.

Starea unui pacient aflat în Norvegia, cu arsuri pe 25% din suprafaţa corpului, s-a ameliorat.

Cu excepţia pacientului cu arsuri pe mai mult de 90% din corp, starea tuturor celorlalţi aflaţi în străinătate nu a suferit modificări în ultimele 24 de ore.

raport-presa-01-septembrie-2023

Patronii firmei de GPL care a explodat la Crevedia promit sprijin umanitar

Patronii firmei de GPL care a explodat la Crevedia au trimis o scrisoare către Primăria din localitate, iar în ședința de consiliu care a avut loc ieri a fost citită de un reprezentat al Primăriei.
Administratorii ”SC Flagas SRL” au informat Primăria de disponibilitatea lor în ceea ce privește ajutorul victimelor exploziilor care au avut loc în Crevedia.

Locuitorii din localitate care au asistat la ședința de consiliu nu au apreciat scrisoarea și au avut o atitudine dezaprobatorie în momentul în care era citită.

„Stimate domnule primar, dorim să ne exprimăm regretul și să ne cerem scuze dvs. și locuitorilor comunei Crevedia pentru dificultățile prin care comunitatea dvs. trece în această perioadă ca urmare a incendiului izbucnit la locația societății noastre, Flagas SRL

Povestea motanului Crevete, ars în exploziile de la Crevedia, a impresionat internetul. Ce s-a întâmplat cu supravieţuitorul necuvântător

Vă rugăm să facilitați contribuția noastră pe care suntem hotărâți să o aducem prin alimente, apă, medicamente, produse de igienă personală, obiecte de răcire a aerului în spațiile comune, cu orice alte produse, a căror necesitatea ne-o semnalați. Trei mese pe zi pentru persoanele găzduite în spațiul alocat sinistraților și, după caz, repararea tuturor imobilelor distruse, aduse în stare de neîntrebuințare sau afectate în orice mod prin incendiu. În acest sens, vă informăm că am rezervat deja serviciile de dezvoltare imobiliară necesare și beneficiem de disponibilitatea deplină a unor profesioniști în domeniul construcțiilor care pot aloca deja în orice moment resursele necesare atât intrării în frontul de lucru, cât și inițierii și accesării procedurilor specifice întocmirii documentației specifice. Cu speranța că solidaritatea care ne aduce acum împreună nu ne va expune și nu ne va respinge nevoia noastră de a ajuta vă rugăm să aveți îngăduința de a concretiza condițiile unui dialog și de a ne permite în acest sens un contact cu reprezentanții Primăriei dvs”, se arată în scrisoarea Flagas citită de reprezentanta Primăriei.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni