S-a stabilit dacă uniformele vor fi obligatorii în noul an școlar. Ce au decis parlamentarii

Mai sunt doar două zile până la începutul noului an școlar, iar una dintre cele mai răspândite întrebări pe care și le pun atât elevii, cât și părinții, este dacă uniformele vor deveni obligatorii.
Filip Stan
02 sept. 2023, 12:12
S-a stabilit dacă uniformele vor fi obligatorii în noul an școlar. Ce au decis parlamentarii

Pe 4 octombrie 2022 era înregistrată o propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, iar una dintre propuneri prevedea introducerea obligativității uniformelor.

Aceasta era inițiată de un grup de 36 de deputați și senatori AUR. Toate prevederile făceau trimitere la reintroducerea obligatorie a uniformei școlare în toate unitățile de învățământ de pe teritoriul țării noastre.

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că s-ar bucura să existe acest sistem în școli, însă ulterior a precizat că s-a discutat doar despre anumite însemne, în funcție de fiecare conducere în parte.

„Însemnele școlii pot fi o cravată la băieți și o eșarfă la fete, poate fi o șapcă… Nu am vorbit de obligativitate! Am spus că tema trebuie să fie privită diferențiat, de la o școală la alta!”, a spus politicianul, conform Edupedu.ro.

Mai mult decât atât, reprezentanții Executivului au transmis că normele din legea actuală permit în prezent luarea unor astfel de decizii la nivelul fiecărei unități de învățământ. Fiecare școală are o flexibilitate mare în acest sens.

Citește și: Structură an şcolar 2023-2024. Câte zile are prima vacanță și când sunt programate Evaluare Națională 2024 și Bac 2024

„Descentralizarea actului decizional permite și o flexibilizare, în sensul în care se pot lua anumite decizii în funcție de situațiile particulare care pot să apară în unitățile de învățământ preuniversitar.

Considerăm că reglementarea propusă este mult prea restrictivă comparativ cu textul în vigoare”, este o parte din punctul de vedere transmis de reprezentanții Guvernului.

Foarte multe școli din România au apelat deja la aceste însemne pentru a-i diferenția pe elevi în funcție de unitatea de învățământ la care învață. Alegerile sunt făcute la nivelul conducerii sau se cere sfatul părinților.

În ceea ce privește inițiativa legislativă AUR, aceasta a fost respinsă în Senat și retrimisă în circuitul legislativ al Camerei Deputaților, însă șansele de adoptare sunt minime. Prin urmare, nici în noul an școlar nu se poate vorbi despre uniforme obligatorii în toate unitățile de învățământ.

Citește și: Bani gratis de la stat pentru sute de mii de români. Se vor acorda noi vouchere de 500 de lei într-o tranșă unică

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni