Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad, lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Arad, sub coordonarea DIICOT, au făcut investigaţii cu privire la comercializarea de droguri de risc în Arad. Acţionând în baza unor informaţii, anchetatorii au organizat un flagrant pe o stradă din municipiu, unde un ofiţer sub acoperire urma să cumpere droguri, potrivit Mediafax.
„Au fost prinşi în flagrant un tânăr de 23 de ani, din Buzău, şi un bărbat de cetăţenie chineză, de 33 de ani, rezident în Bucureşti, în timp ce încercau să comercializeze 924 de grame de rezină de canabis”, menţionează sursa citată.
Cei doi suspecţi au fost reţinuţi, iar ulterior au fost prezentaţi Tribunalului Arad, judecătorii dispunând, miercuri seară, arestarea lor preventivă pentru 29 de zile, pentru trafic de droguri de risc.