Vouchere 2023. ”Suntem la zi cu înregistrarea dosarelor transmise începând de data de 5 decembrie 2022 – dată la care a demarat proiectul nostru – şi până în prezent. Dosare privind obţinerea sprijinului financiar de 15.000 de lei au fost înregistrate 9.617, dintre care 7.732 de dosare au fost declarate eligibile”, anunţă ministrul Familiei.
Intotero a precizat că există un număr de 6.381 contracte semnate pentru care s-au comandat deja voucherele.
De asemenea, au fost făcute 1.451 de deconturi, dintre care 986 deconturi la farmacii pentru medicamente şi 465 de deconturi la clinici pentru proceduri medicale.
”Îmi doresc ca acest program să continue, este un program necesar, mai ales că ne confruntăm cu cele mai scăzute date demografice din ultimii 30 de ani. Infertilitatea rămâne o problemă reală şi nu cred ca cineva să îşi dorească să închidă acest program”, a mai transmis ministrul Familiei.
“Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii” este finanţat de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi are ca scop sprijinirea financiară a cuplurilor şi a persoanelor singure din România, în vederea efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate, ca element principal de susţinere a creşterii natalităţii în România.
1. Criterii de eligibilitate:
a) cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriţi sau nu)/ femeia infertilă să fie cetăţeni români şi să aibă domiciliul în România;
b) cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriţi sau nu)/ femeia infertilă să aibă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;
c) procedurile medicale de specialitate recomandate trebuie să se desfăşoare într-o unitate medicală de pe teritoriul României, parteneră a programului, autorizată să desfăşoare acest tip de activităţi;
d) vârsta femeii beneficiare să fie cuprinsă între 20 şi 45 ani.
2. Actele necesare înscrierii în Program:
Cererea de înscriere – Anexa 1, care cuprinde următoarele documente justificative:
a) Copii ale actelor de identitate ale solicitanţilor;
b) Declaraţie pe propria răspundere – Anexa 1a;
c) Document din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicaţia medicală pentru realizarea procedurii de FIV, eliberat de un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV şi reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unităţii sanitare partenere, emis cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului – Anexa 1b;
d) Adeverinţă eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate a solicitantului, emisă cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului sau orice alte documente oficiale, conform legii, care să probeze calitatea de asigurat;
e) Acord individual de prelucrare a datelor cu caracter personal – Anexa 1c.
Solicitanţii trebuie să depună online la adresa [email protected] a MFTES dosarul complet.