Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat cum va fi vremea în perioada următoare. „Sunt nori de furtună, nori cumulonimbus, care în traducere ar însemna nori de tip sertar, care se dezvoltă atunci când se face schimbul de masă de aer cald și rece, pentru că aerul cald în față are o mișcare ascendentă lentă, fiind înlocuit de aerul rece care se prăbușește în spatele benzii formate pe cer.
Sigur că această bandă, așa cum spuneam, reprezintă practic zona de contact dintre mișcarea ascendentă a aerului cald și cea descendentă din spate a aerului rece. Sunt prevestitori de furtună și sunt asociați cu fenomenele de instabilitate atmosferică accentuată.
Prognoza meteo pe regiuni. Cum se anunţă vremea în prima zi de şcoală
Într-adevăr, sunt spectaculoși, având în vedere modul de producere, practic geneza lor și modul cum aerul cald este înlocuit de aerul rece și practic prăbușirea care determină acea bandă formată pe cer”, spune Elena Mateescu.
„Intensificările de vânt vor fi de interes, vorbim și de o atenționare meteorologică de cod galben pentru partea de nord-est a Munteniei, sud-vestul Moldovei, zona Carpaților de Curbură, precum și zona litoralului, acolo unde rafalele vor fi cuprinse între 50-5 65km/h.
Nu excludem ca pe parcursul zilei să avem intensificări de scurtă durată și în partea de vest-sud-est a țării, cu viteze de 40-50km/h iar mâine, în special în sud-est.
Prognoza meteo marți 5 septembrie 2023. Vremea se răceşte, iar ploile revin în România
Din punctul de vedere al precipitațiilor, atât ca și arie, cât și a cantităților, mâine vremea se va ameliora. Rămân de interes valorile regimului de temperaturi, mâine între 21 până la 30°.
Miercuri contăm pe același se cart 23- 30, pentru ca începând din a doua parte a săptămânii chiar ușor peste 30-31, în special în zona de sud-sud-est a țării”, a explicat Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă de luni, de la ora 21.00, până marţi, la ora 10.00, în judeţele Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi parţial în Tulcea şi Constanţa.
”În intervalul menţionat, în nord-estul Munteniei, sud-vestul Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi pe litoral vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 55…65 km/h”, a arătat ANM.
Intensificări ale vântului vor fi, pe parcursul zilei de luni, local şi temporar, în vestul şi sud-estul teritoriului şi izolat în rest, cu viteze în general de 40…50 km/h. Marţi, vântul va continua să prezinte intensificări în sud-estul ţării.
În zona municicpiului Bucureşti, până marţi dimineaţă, cerul va deveni variabil. Vântul va sufla moderat, temporar cu uşoare intensificări, ce vor atinge viteze în general de 0…45 km/h. Temperatura minimă va fi de 14…16 grade.