Deşi se află la început, acest gen de terapie poate fi aplicată copiilor cu autism sau cu probleme de învăţare, adulţilor defavorizaţi sau excluşi, cu rezultate uimitoare datorită proprietăţilor de terapeut ale acestui animal.
„Calul este un coterapeut, iar prin intermediul acestor ședințe ne concentrăm asupra unor beneficii pe care oricine le poate primi la nivelul sănătății mintale: ideea că fiecare contează – de exemplu, calul simte când pacientul se dezechilibrează și încearcă să-l ajute; ideea că persoana sub terapie își aduce contribuția la derularea unui proces – relaționează cu calul, acesta îi răspunde; dezvoltarea curajului. Această terapie funcționează foarte bine la nivel cognitiv, pentru copiii cu probleme de învățare: creierul se relaxează și memoria este stimulată. Terapia ABA (Applied Behaviour Analysis) se ocupă mai mult de recuperarea unor cunoștințe, hipoterapia acoperă în schimb partea de abilități sociale. Stimularea prin acest gen de terapie este foarte puternică și complexă, nu poate fi reprodusă de nici o altă modalitate de terapie”, a declarat Anda Păcurar, psihoterapeut în cadrul Institutului de Psihologie și Psihoterapie Adleriană, potrivit Obiectiv.info.
Conform Obiectiv.info, terapia asistată de cai este atât de eficientă, încât, în unele cazuri, între 5 şi 10 şedinţe sunt de ajuns pentru a calma tulburările pacienţilor.