Andrada Oros a fost oprită și legitimată de oamenii legii chiar în timp ce filma pentru ultimul său videoclip. Artista a vorbit despre cele întâmplate și a explicat de ce a ajuns pe mâna Poliției, deși nu a încălcat legea cu nimic. Nu doar ea a fost trasă la răspundere de agenți, ci și prietenii și echipa cu care lucra pentru proiectul muzical.
Citește și: Lorenna a fost lovită de fulger în vacanţă. Cântăreaţa de muzică populară a scăpat cu viaţă ca prin minune
Frumoasa artistă nu a avut parte de liniște la filmările noului să videoclip muzical. Înainte de a începerea filmărilor, cei prezenți s-au trezit direct cu poliția peste ei. Agenții i-au interogat în legătură cu recuzita pentru videoclip și mașinile parcate strategic.
„Am mers la filmări și eram la ultimul etaj al unei parcări supraetajate din Oradea. Nici nu au trecut 15 minute de când am început să ne strângem acolo, cu camere, cu mașini, că apare poliția. Au venit, au dat o raită, efectiv. Nu erau alte mașini parcate, în afară de ale noastre. Au venit și au început să se lege de prietenii mei, care erau acolo, la filmări. Ne-au luat la întrebări, au spus că ce e cu toată tărășenia asta și tot tam tam-ul. Nu înțelegeau de ce sunt mașinile parcate așa, cu portbagajele deschise, de ce sunt obiecte pe jos. Era bineînțeles, recuzita pentru videoclip”, a declarat Andrada Oros.
Din fericire, artista nu a avut de ce să își facă griji, pentru că filmările se desfășurau în mod legal. Aceasta a avut grijă să obțină toate aprobările necesare pentru a filma fără probleme în spațiul public. Cu toate acestea, poliția nu s-a lăsat înduplecată prea ușor și au început să ceară documentele celor prezenți.
„M-am dus și eu acolo și am văzut că erau doi polițiști mai tineri. Cumva și râdeau de noi, că am venit acolo să facem scandal, sau ceva de genul acesta. Le-am spus că nici vorbă de așa ceva, am organizat un videoclip. De aceea ne-am strâns, pentru a filma acolo. M-au luat cumva așa de sus și m-au întrebat dacă ne-a dat voie cineva. Iar eu, cu zâmbetul până la urechi, le-am spus că le arăt avizul. Eu vorbisem, am luat aviz de la primărie, inclusiv la jandarmerie. Era totul legal. I-am arătat polițistului avizul, iar el a început să ne ceară tuturor buletinele. O parte dintre prieteni nu aveau buletinele la ei. Le-am arătat noi și unele pe telefon. Polițistul s-a uitat la ele, dar nu a făcut nimic efectiv cu ele, nu le-au înregistrat într-o bază de date. Pur și simplu se uitau la noi de parcă eram infractori. Se uitau unul la altul și râdeau”, a mai spus Andrada Oros.
După ce a demonstrat organelor de poliție că toată activitatea se desfășura conform legii, interpreta a crezut că a scăpat de aceste impedimente. Când se pregătea să se reapuce de treabă, a mai urmat o rundă de avertizări venite din partea oamenilor legii. Aceștia i-au informat pe cei prezenți să strângă după încheierea filmărilor și să nu facă prea mare gălăgie.
„Apoi polițiștii ne-au spus că ei credeau că facem ceva ilegal. Dar au precizat și faptul că să nu cumva să ne prindă că aruncăm cu doze de suc în capul oamenilor sau să facem scandal. Le-am spus din nou că nu este vorba de așa ceva, că doar le-am arătat și avizul, că e totul legal, nu am venit să facem mizerie sau gălăgie. Apoi au mai specificat să nu cumva să plecăm fără să facem ordine după noi. Ne-au luat, așa, de sus. Avantajul meu a fost că aveam autorizație și nu aveau cu ce să se mai ia de noi. Deși au încercat, nu au avut pur și simplu ce să mai facă”, a mai adăugat tânăra.
Pare-se că cei care au făcut reclamație la Poliție au fost chiar vecinii. Mai exact bătrânele de la blocurile vecine au sesizat autoritățile că se petrece ceva neobișnuit în parcarea supraetajată.
„Apoi m-am uitat eu așa în jur și am observat că în jurul parcării erau blocuri. Și când mă uit eu mai bine, văd că erau niște băbuțe care se uitau insistent, să vadă ce ne face poliția. Mi-am dat seama atunci că ele au sunat la poliție. Au văzut că am urcat sus la parcare și ne-am strâns și imediat au sunat la poliție. Iar polițiștii clar, trebuie să-și facă și ei meseria. Doar că ne-au luat așa puțin de sus, dar am scăpat”, a mai declarat Andrada Oros.
Andrada Oros a început să cânte de mică. La 10 ani a început orele de canto la Palatul copiilor din Oradea, unde a făcut muzică ușoară, apoi canto clasic la Liceul de Arte în Oradea, unde a și fost elevă la secția canto popular.
Citește și: Cântăreața de la Vocea României a căzut brusc din picioare. Ce diagnostic i-au pus medicii