Tulcea a câştigat titlul de „Oraşul Reciclării”. Marele premiu, amenajarea unei zone de picnic FOTO

Municipiul Tulcea a fost desemnat joi seară, în cadrul unei gale desfăşurate la Hotel Athenee Palace Hilton, marele câștigător al "bătăliei" pentru titlul de „Orașul Reciclării", competiție organizată de Eco-Rom Ambalaje. Premierea a fost realizată de ministrul Mediului, Rovana Plumb.
Cristina Dinu
25 apr. 2013, 19:46
Tulcea a câştigat titlul de

La finalul celor șase luni de „bătălie”, Tulcea a fost orașul care a obținut cel mai mare punctaj la evaluarea finală, demonstrând astfel că deține cel mai performant sistem de colectare separată dintre cele 20 de orașe participante.

Criteriile care au stat la baza evaluării orașelor participante au fost: calitatea serviciilor de colectarea separată a deșeurilor de ambalaje (însemnând accesul populației la containerele colorate, aspectul acestora și corectitudinea depunerii separate a deșeurilor în fiecare container), cantitatea de deșeuri colectate și campaniile de conștientizare a populației cu privire la importanța colectării separate a deșeurilor în vederea reciclării.

„Toate cele 20 de primării înscrise în competiție s-au implicat și mobilizat, astfel încât serviciile de colectare separată a deșeurilor de ambalaje să se desfășoare în cele mai bune condiții și cantitățile colectate să înceapă să crească. Ele reprezintă un model la nivel național și, în ciuda rezultatelor slabe ale României la nivel european în ceea ce privește reciclarea, în domeniul deșeurilor de ambalaje țara noastră și-a îndeplinit anual obligațiile asumate. Iar acest lucru se datorează, în principal, contribuției industriei în dezvoltarea și extinderea sistemului de colectare separată prin Eco-Rom Ambalaje. Doar anul trecut investițiile organizației noastre în colectarea separată de la populație s-au ridicat la 18 milioane de lei, dublu față de anul precedent”, a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.

Pe parcursul competiției au fost colectate separat peste 5.5 milioane de kg de deșeuri de ambalaje, dintre care peste 2 milioane de kg de plastic, peste 3.1 milioane de kg de hârtie-carton, 451 de mii de kg de sticlă și peste30 de mii de kg de metal. Aceste rezultate au fost posibile datorită implicării autorităților locale și a partenerilor acestora – operatori de salubritate și organizații de profil – astfel încât cei peste 3 milioane de români din aceste municipii să aiba acces la un sistem de colectare separată accesibil și funcțional, prin cele 7.500 containere speciale puse la dispoziție de Eco-Rom Ambalaje în cele 20 de municipii.

„Rolul autorităților locale în reciclarea deșeurilor municipale devine critic. Doar împărtășind aceeași viziune cu privire la sistemul de colectare separată a deșeurilor și corelând direct toate acțiunile noastre în vederea îndeplinirii acesteia, putem avea „orașe ale reciclării”. Creșterea absorbției fondurilor europene în domeniu este un obiectiv imediat, dar pe termen lung trebuie să creștem performanțele sistemului de colectare separată și reciclare. Astfel, mă bucur că bătălia pentru Orașul Reciclării a evidențiat acest aspect al eficienței în domeniul serviciilor publice”, a declarat Tudor Pendiuc, Președintele Asociației Municipiilor din România.

Odată cu obținerea titlului de „Orașul Reciclării”, Tulcea a câștigat și marele premiu: amenajarea unei zone de picnic conform Legii Picnicului în vigoare. Locul de picnic va fi realizat după proiectul ,,Pallet Picnic Park”, desemnat cel mai eco-creativ proiect de amenajare a unei zone de picnic în cadrul competiţiei Eco-Rom Ambalaje „Picnic Design 2012”. Acest spațiu inedit, realizat în totalitate din module de paleţi din lemn, va fi amenajat în Tulcea până la finalul anului 2013.

Premiile nu s-au oprit însă aici. În competiția colectării deșeurilor de ambalaje fiecare oraș participant a fost performant la cel puțin unul dintre cele 3 criterii de evaluare: calitatea serviciului de colectare separată, cantităţile de deşeuri de ambalaje colectate, implicarea în proiect și comunicarea acestuia către populație.

Astfel, Primăriile municipiilor Alexandria și Craiova, cele mai noi orașe intrate în sistemul de colectare separată Eco-Rom Ambalaje, au primit recunoaștere la categoria „June”.De asemenea, fiecare dintre Primăriile orașelor Roman, Slobozia, Baia Mare, Iași și Brașov au câștigat premiul de excelență la categoria „Linia Întâi”, fiind primele municipii înscrise în bătălia pentru titlul de „Orașul Reciclării”.

Primăriile municipiilor Târgu Jiu, Sfântu Gheorghe, Tulcea, Deva și Cluj Napoca au fost premiate la categoria „Trambițare”, implicându-se cel mai mult în comunicarea competiției către populație. Tototdată, Primăria Sectorului 1 București, alături de Primăriile municipiilor Arad și Bacău – orașele care au colectat separat cele mai multe deșeuri de ambalaje, per total – au fost performante la categoria „Cetate”.

Titlul de „Luptător” a fost acordat Primăriilor municipiilor Zalău, Mediaș și Sfântu Gheorghe care au colectat separat cele mai multe deșeuri de ambalaje/locuitor, iar premiul de excelență la categoria „Armament de calitate” a fost obținut de Primăria Sectorului 1 București și primăriile orașelor Satu Mare, Tulcea, Sfântu Gheorghe, Focșani și Sectorului 6 București, obținând cel mai mare punctaj la evaluarea calitativă a punctelor de colectare separată.

,,Deși competiția s-a încheiat, bătălia pentru reciclare continuă! Autoritățile locale au o responsabilitate foarte mare în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor legale de reciclare – este vorba despre reducerea lunară, cu 15%, a cantității de gunoi depus pe groapă și reciclarea a 50% din deșeul menajer până în 2020. Doar prin implicarea acestora, a populației și prin susținerea industriei putem atinge standardele europene impuse și țara noastră poate performa în domeniul reciclării” a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.

Proiectul a fost susținut de Asociația Municipiilor din România și Institutul pentru Politici Publice, iar partenerii media ai acestei competiții au fost: Green Report, Revista Română de Administrație Publică Locală și Administrație.ro.

Mai multe detalii despre competiția „Orașul Reciclării” şi informaţii despre colectarea separată a deşeurilor de ambalaje pot fi aflate accesând site-ul www.ColecteazaSelectiv.ro.

Competiția „Orașul Reciclării” a fost inițiată de Eco-Rom Ambalaje și derulată în perioada 1 septembrie 2012-28 februarie 2013. Obiectivul proiectului a fost acela de a implica şi mobiliza cele mai importante sisteme de colectare separată din portofoliul Eco-Rom Ambalaje, pentru ca serviciile de colectare separată a deşeurilor de ambalaje să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi cantităţile colectate să înceapă să crească.

În „bătălia” pentru titlul de „Oraşul Reciclării” s-au înscris 20 locaţii-cheie în care Eco-Rom Ambalaje susține dezvoltarea serviciilor de colectare separată: Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Cluj, Craiova, Deva, Focșani, Iași, Mediaș, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgu Jiu, Tulcea, Zalău, inclusiv Sectorul 1 și Sectorul 6 București.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care vedeta face paradă
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Nicuşor Dan: Analiză post-electorală și apel pentru o președintă pro-europeană
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”