UPDATE: România a câştigat, cu scorul de 2-0, meciul cu Kosovo, de pe Arena Naţională, din grupa I de calificare la Euro-2024, după ce Nicolae Stanciu a marcat în minutul 83, iar Valentin Mihăilă a majorat scorul în minutul 90+3. Meciul, întrerupt în minutul 18, din cauza torţelor şi scandărilor, s-a reluat după aproximativ 50 de minute. În minutul 42, Muriqi a fost eliminat de la echipa din Kosovo pentru cumul de cartonaşe. În minutul 61, Nicolae Stanciu a ratat un penalti.
La Bucureşti, România a început în atac meciul cu naţionala din Kosovo, dar întâlnirea a fost întreruptă în minutul 18. Gruparea Uniţi Sub Tricolor a arborat un banner ibscripţionat „Kosovo este Serbia” şi au scandat acest slogan, iar jucătorii kosovari s-au oprit din joc părăsind terenul.
Arbitrul francez Delajod a suspendat meciul pentru „comportament discriminatoriu” trimiţându-i şi pe tricolori la vestiare. Jocul s-a reluat după 50 de minute, timp în care bannerul din tribună a fost îndepărtat.
În minutul 40 Florinel Coman a cerut penalti, dar după consultarea VAR, arbitrul Willy Delajod nu a acordat nimic. După numai două minute oaspeţii au rămas în zece, după eliminarea lui Vedat Muriqi, care a primit al doilea cartonaş galben.
În repriza secundă tricolorii au primit penalti, în minutul 58, însă portarul Muric a apărat şutul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul tricolorilor şi-a răscumpărat greşeala în minutul 84, când a deschis scorul cu un şut din marginea careului, bară-gol. Elevii lui Edi Iordănescu au trecut prin emoţii în finalul de meci, când au pierdut balone şi au fost dominaţi. În minutul 88 Moruţan a trimis peste bară, din careu, iar în minutul 89 Alibec a trimis din careu direct în braţele lui Muric. Pe final a marcat Mihăilă (min. 90+3) şi s-a terminat 2-0 pentru tricolori, care au reuşit a treia victorie în grupă şi rămîn neînvinşi.
În grupa I conduce Elveţia, cu 14 puncte, urmată de România (12 puncte). Pe locul al treilea a căzut Israel (11 puncte), pe locul 4 se află Belarus (4 puncte), Kosovo e pe 5, cu 4 puncte, iar Andorra are două puncte şi ocupă ultimul loc în clasament.
Rezultatele înregistrate marţi seara, în grupa I din calificările Euro 2024:
Grupa I: România – Kosovo 2-0 (N. Stanciu 84, Mihăilă 90+3);
Grupa I: Israel – Belarus 1-0 (Kanichowsky 90+3);
Grupa I: Elveţia – Andorra 3-0 (Itten 49, Xhaka 84, Shaqiri 90+3 penalti).
ANTENA 1 LIVE VIDEO ROMÂNIA – KOSOVO ONLINE STREAM: Naţionala de fotbal a României întâlneşte, marţi, pe Arena Naţională, reprezentativa din Kosovo, într-un meci contând pentru grupa I de calificare la Euro-2024.
La jumătatea preliminariilor, România e pe loc calificabil, doi, cu un punct deasupra Israelului și la două lungimi distanță de liderul Elveția Se mai joacă azi: Elveția – Andorra (21:45), Israel – Belarus (21:45) ,
După egalul cu Israel (1-1), România continuă să fie neînvinsă în primele 5 etape (două victorii, trei egaluri), însă are nevoie de o victorie pentru a se menține pe locul 2, loc care duce la EURO 2024.
Partida România – Kosovo, live pe Antena 1
România – Kosovo, echipele de start
România: Moldovan – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – Cicâldău, Screciu – Stanciu, Hagi, Coman – Puşcaş
Rezerve: Târnovanu, Aioani, Rus, M. Marin, Alibec, Mihăilă,Bîrligea, R. Marin, Olaru, Moruțan, Camora, Sorescu
Selecționer: Edward Iordănescu
Kosovo: Muric – Vojvoda, A. Rrahmani, Aliti, Paqarada – Zhegrova, Berisha, Loshaj , Berisha – Rashica, Muriqi
Rezerve: Ujkani, Bekaj, Hadergjonaj, Beka, Fazliji, Hajrizi, Muslija, Korenica, Rrahmani, Dresevic, Zeqiri, Krasniqi
Antrenor: Primoz Gliha
Echipe probabile la meciul România – Kosovo, 21:45, Live Text pe Romaniatv.net
Iordănescu va opera mai multe schimbări în echipa de start a României. La unele este obligat, cum ar fi cea a lui Manea, care a devenit incert din cauza unor probleme medicale, iar altele pentru a adapta formula unui alt tip de adversar, așa cum este Kosovo.
România: Moldovan – Rațiu, Drăgușin, A. Burcă, Bancu – Olaru, Cicâldău, N. Stanciu – I. Hagi, Alibec, Mihăilă.
Rezerve: Aioani, Târnovanu, Sorescu, Racovițan, A. Rus, Bancu, Screciu, R. Marin, M. Marin, T. Băluță, Moruțan, G. Pușcaș, Fl. Coman, Bîrligea
Selecționer: Edward Iordănescu
Kosovo: Muric – Vojvoda, Amir Rrahmani, Aliti, Pagarada – B.Berisha, Loshaj, Muslija, Zhegrova – Muriqi, Rashica.
Rezerve: Ujkani, V. Bekaj, I. Beka, Dresevic, Hadergjonaj,Fazliji, E. Krasniqi, Arber Zeneli, Zeqiri, V. Berisha, Korenica, Albion Rrahmani
Selecționer: Primoz Gliha.
Meciul care începe la ora 21.45 va fi transmis de Antena 1 şi va fi arbitrat de francezul Willy Delajod, ajutat de Erwan Finjean şi Philippe Jeanne.
Rezervă va fi Thomas Leonard.
Selecţionerul Edward Iordănescu a convocat un lot format din 26 de jucători pentru jocurile din această lună:
PORTARI
Horaţiu Moldovan (FC Rapid 1923, 3/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanţa, 0/0)
FUNDAŞI
Andrei Raţiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 23/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 19/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăguşin (Genoa | Italia, 7/0), Bogdan Racoviţan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 28/2)
MIJLOCAŞI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluţă (Farul Constanţa, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 11/0), Darius Olaru (FCSB, 11/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 60/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 46/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 12/0), Olimpiu Moruţan (Ankaragucu | Turcia, 9/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 12/3)
ATACANŢI
George Puşcaş (Genoa | Italia, 36/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 31/3), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)
L’Equipe, anunţ despre verdictul în cazul Simona Halep. Campioana noastră, eliminată total din ierarhia WTA după dopaj
Următoarele meciuri:
12 octombrie: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveţia (21:45)
15 octombrie: Elveţia – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21:45)
18 noiembrie: Belarus – Andorra (19:00), Israel – ROMÂNIA, Elveţia – Kosovo (21:45)
21 noiembrie: ROMÂNIA – Elveţia, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21:45).
Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că lipsa de performanţă apasă, că lumea nu mai are răbdare şi este nemulţumită, dar consideră că echipa naţională este pe drumul cel bun. El crede că jucătorii trebuie să rezolve partea de exprimare în teren, iar astfel vor reuşi calificarea la Euro-2024.
„Suntem din nou în faţa unui moment important, inevitabil ne gândim la ce a fost acum două zile. Suntem conştienţi că trebuie să ne ridicăm la nivelul exprimării. Ne-am dorit trei puncte cu Israel, am avut o primă repriză în care nu pot să fiu nemulţumit de echipa, dar în repriza a doua am gestionat prost, am coborât mental, ne-am pierdut repere şi am intrat într-un joc deschs. Rămânem pe locul 2, suntem neînvinşi, trebuie să credem, sunt lucruri îmbunătăţite faţă de trecut. Seceta de performanţă apasă, lumea nu mai are răbdare, apar nemulţumiri. Jucătorii, foşti jucători care au făcut performanţă, fac declaraţiişi ajuns la urechile băieilor. Toate apasă pe umerii lor şi nu reuşim să gestionăm cum trebuie presiunea. Performanţa atrage performanţă, entuziasm, când eşti obişinuit totul e mai uşor. Am fost la cluburi care au făcut performanţă, era în ADN-ul lor. Toate veneau cu uşurinţă. Noi ne-am pierdut acest impuls”, a declarat Iordănescu.
Selecţionerul a spus că echipa este unită în afara terenului, dar în timpul meciurilor trebuie rezolvată partea de exprimare. „Eu nu trăiesc într-o realitate proprie, sunt foarte conectat, mă interesează criticile, dar trebuie să mergem înainte. Criticile trebuie să meargă în special către mine, dar ei sunt fotbalişti, în atenţia publică şi trebuie să se obişnuiască şi cu ele.Suntem foarte bine în afara terenului, uniţi, disciplinaţi, toată lumea e conectată, lucrurile sunt bune. În teren, din păcate, nu sunt ok. Dacă reuşim să rezolvăm partea de exprimare, putem rezolva ecuaţia calificării. Mi-aş dori mai multă comunicare în teren”.
El a subliniat că la meciul cu Kosovo vor fi schimbări faţă de partida cu Israel: „Avem nevoie de energie. Aşteptăm să fie un meci mai greu decât cel cu Kosovo, ei vin să-şi joace ultima carte”
Iordănescu a subliniat că şi-ar dori ca naţionala să joace un fotbal care să aducă bucurie: „Ne-am fi dorit să obţinem o calificare cu zâmbetul pe buzze, dar dacă o vom obţine închistaţi, e bine şi aşa. Apoi trebuie să înţelegem că fotbalul e bucurie, dar şi responsabilitate. Sunt total nemulţumit de exprimare, dar suntem pe loc de calificare”.
Întrebat dacă simte să este criticat mai mult ca e obicei, Iordănescu a spus: „Mai mult ca la începutul mandatului? S-au mai atenuat, iar au pornit. Dacă trebuie să trecem şi prin furtună, trecem. Eu cred în muncă şi că totul se poate obţine prin muncă”.
„Probabil că nu se va umple Arena Naţională, e marţi seara, orâ tărzie, e şcoală a doua zi. Dar indiferent câţi suporteri vor veni, sper să-i mulţumim”, a mai spus tehnicianul.
Selecţionerul a lămurit şi situaţia apărută după ce Florinel Coman a plecat imediat la vestiar în momentul înlocuirii: ”Florinel Coman a venit pe margine, a dat mâna cu mine, cu tot staful, după care a lipsit cinci minute. Aceste lucruri se pot vedea, a cerut permisiunea să fugă la cabină la toaletă şi în acelaşi timp a profitat şi şi-a schimbat şi tricoul pentru că a fost bolnav. A fost extrem de răcit, a fost la pat, uitaţi-vă pe ceas, a revenit imediat”.
Partida România – Kosovo, din preliminariile Euro-2024, va avea loc, marţi, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, şi va fi transmisă de Antena 1.