Incidentul a avut loc în cursul zilei de vineri, în Piaţa Cocoş din Ploieşti. Trei jurnaliste prahovene, Marilena Iordache, reporter PRO TV , Oana Stoica, reporter Prahova TV şi Diana Roman, reporter Antena 1, au fost agresate verbal şi fizic, cea din urmă fiind lovită în ceafă, potrivit România TV.
Femeile povestesc că au încercat să sune la 112, dar poliţiştii au ajuns la faţa locului după 20 de minute, în timp ce autorităţile care erau prezente în piaţa respectivă nu au intervenit, fiind ocupaţi cu verificarea produselor. Jurnalistele vor depune plângere împotriva agresorilor, doi bărbaţi din cadrul societăţii, dintre care unul este chiar administratorul firmei.
„Eu sper că lucrurile să se mişte în direcţia asta pentru că nu este admisibil ca în România anului 2013 să se întâmple astfel de lucruri chiar sub ochii poliţiei„, a declarat Oana Stoica.