Intră banii de card, rost de petrecere pentru aproape 17.000 de români

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură.
Filip Stan
13 sept. 2023, 14:51
Intră banii de card, rost de petrecere pentru aproape 17.000 de români

Peste 172 milioane lei pentru motorina aferentă trimestrului II al anului 2023 este valoarea sprijinului financiar acordat unui număr de 16.836 de beneficiari, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă transmis, marţi

„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2023 (trimestrul II/2023), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 şi OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 172.005.306 lei şi se acordă unui număr de 16.836 beneficiari, pentru cantitatea de 112.488.321,754 litri de motorină determinată”, se menţionează în comunicat.

APIA 2023 – Aproximativ 3 miliarde de euro vor ajunge la fermieri, în cadrul campaniei de plăți de anul acesta

Din valoarea totală a ajutorului de stat, cel mai mult va merge către sectorul vegetal, respectiv circa 146,8 milioane de lei pentru perioada 1 aprilie – 31 iulie 2023 şi o diferenţă de 177.091 lei pentru intervalul 1 ianuarie – 31 martie 2023.

De asemenea, sectorul zootehnic va primi 17.495.459 lei, iar sectorul de îmbunătăţiri funciare o sumă de 7.543.785 lei.

Producătorii trebuie să depună cererile de plată pentru asigurarea recoltelor de struguri pentru vin, până la 15 octombrie

Producătorii care asigură recolta plantaţiilor viticole cu soiuri pentru struguri de vin trebuie să depună cererile de plată pentru asigurarea recoltelor până la data de 15 octombrie 2023, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, printr-un comunicat (APIA).

Cererile de plată se depun pentru anul financiar 16 octombrie 2023 – 15 octombrie 2024 (anul producţiei 2023) la Centrele Judeţene APIA şi al Municipiului Bucureşti, în conformitate cu OMADR nr.148/13.04.2023 privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intervenţiei IS-V-03 „Asigurarea recoltelor” din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027.

În vederea aprobării sprijinului financiar beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate: să exploateze o suprafaţă cultivată cu soiuri de viţă-de-vie care produc struguri pentru vin de minimum 0,1 ha; să fie înscrisă în Registrul plantaţiilor viticole suprafaţa de viţă-de-vie cu soiuri care produc struguri pentru vin, pentru care s-a încheiat poliţa de asigurare a recoltei; să fie declarată la APIA pe cererea unică de sprijin; să încheie cu un asigurător o poliţă de asigurare a recoltei.

Citește și: Funcționarii APIA au ieșit în stradă și ameninţă cu blocarea activităţii pe termen nelimitat. Protest în fața Guvernului

Cererea de plată va fi însoţită de copia actului de identitate (buletin/carte de identitate), pentru persoane fizice, sau copiile certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi a certificatului de înregistrare fiscală, pentru persoane juridice, copia poliţei de asigurare, însoţită de copia dovezii plăţii acesteia şi a contractului de asigurare, document de identitate bancară.

Valoarea totală a ajutorului reprezintă: 80% din costul primelor de asigurare plătite de producători pentru a se asigura împotriva pierderilor cauzate de fenomene climatice nefavorabile care pot fi asimilate unor dezastre naturale; 50% din costul primelor de asigurare plătite de producători pentru a se asigura împotriva pierderilor cauzate de alte fenomene climatice nefavorabile, pierderilor cauzate de animale, de boli ale plantelor sau de infestări cu dăunători.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
Playtech.ro
O nouă sărbătoare legală în luna februarie. Alte zile libere ar putea fi însă eliminate
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Se construiește un TGV românesc. Trenuri rapide, cu 200 km/h
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Program STB de Paște 2025. Cum circulă autobuzele, troleibuzele și tramvaiele în noaptea de Înviere
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Exclusiv! Ioana Tufaru, prinsă că bea alcool și fumează în timp ce este gravidă! VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai