Familia lui Florin Zamfirescu, la fel ca majoritatea intelectualilor din România acelor vremuri, a fost în atenţia Securităţii, care l-a hărţuit o viaţă întreagă pe tătl său şi a încercat să-l racoleze şi pe faimosul actor, chiar de pe băncile liceului.
„Tatăl meu a fost un proscris, pentru că, de la vârsta de 25 de ani până în ’89, el a fost anual anchetat de securitate. Eu nu am pătimit, dar în dosarul tatei, că am fost la CNSAS și îl am, scrie așa că el era simpatizant legionar, că nu putea fi membru, fiindcă avea 17 ani – nu împlinise 18 în anii rebeliunii, în 41. Rebeliunea a desființat legionarii.
Se făcuse membru de partid, a intrat și el acolo. Era de-o credulitate la care eu îi semăn. L-a pârât un nepot. Tata cânta frumos și cânta în coruri legionare. A știu de acest denunț. L-au dat afară din partid. Unchii mei amândoi au fost arestați, au făcut pușcărie. Nu pentru că aveau ceva cu legionarii, ci pentru că erau profesori, aveau niște averi, moștenire de la bunicul.
Tata nu a putut fi arestat că avea 17 ani, dar a fost încondeiat ca simpatizant legionar. Ciudățeania este că, în dosarul lui la CNSAS , care a durat – adică anchetele și interviurile – până în 89 și în dosar el evoluează. Adică, din simpatizant legionar peste zece ani era fost legionar și după 70 încolo, tatăl meu a fost șef de cuib. Când am luat dosarul de la CNSAS și am răsfoit în birou, m-a apucat râsul în hohote.”, a declarat Florin Zamfirescu pentru Gândul.
Actorul a povestit şi cum a decurs tentativa Securităţii de a-l racola, pe vremea când acesta era în clasa a X-a, şi a dezvăluit cum a scăpat fără să semneze foaia de colaborare.
„Dosarul meu de la CNSAS nu mi l-a dat nimeni. Mi s-a spus, întâi că nu există și apoi mi s-a spus că sunt încă în activitate oamenii care te-au lucrat. O să-l iei mai încolo sau o să-l ia băiatul dumitale. Am semnat că nu voi avea niciun fel de reacție, dar măcar să-l știi sau să te uiți în ochii lui. În ce privește zona aceasta, eu am mari, mari, mari probleme.
M-au făcut membru de partid, fiindcă am intrat la facultate pe locul întâi, cu cea mai mare medie și am fost și șef de promoție. Eu am folosit naivitatea de foarte multe ori. Nu are rost să povestesc o altă poveste în care mi-am folosit naivitatea, atunci când au vrut să mă racoleze. Mi s-a propus în clasa a zecea.
Am cerut dosarul de colaborator. L-au găsit și l-au dat. Este un dosar cu șină, când îl deschizi este o singură pagină. Am o copie prin casă. Zice am făcut tentativă de recrutare a elevului cutare, la data de…, aveam 17 ani și elevul refuză să semneze. Le-am spus că îmi este frică să semnez și nu am semnat nimic. Eu eram mic, în clasa a X-a, dar îi auzeam cum vorbeau între ei acolo: ăsta-i tâmplit, ăsta-i tâmpit”, a povestit marele actor.