Ciudăţeniile lui Kim Jong Il, omul care a adus curcubeul şi care nu avea nevoi fiziologice

Kim Jong Il, preşedintele Coreei de Nord, va rămâne în memoria colectivă drept unul dintre cei mai de temuţi tirani din istorie, dar cu siguranţă şi drept unul dintre cei mai ciudaţi.
Romania TV
19 dec. 2011, 16:05
Ciudăţeniile lui Kim Jong Il, omul care a adus curcubeul şi care nu avea nevoi fiziologice

Nord-coreenii îl jelesc în stradă pe Kim Jong Il, după anunţul morţii lui, făcut luni dimineaţă, însă în general lumea crede că este o reacţie venită din teama de represalii, dobândită în zecile de ani de dictatură.

Dincolo de comportamentul despotic, Kim Jong Il a fost o sursă de poveşti şi mituri care mai de care mai ciudate, care îl fac să arate mai mult ca o caricatură miniaturală a unui playboy obsedat de aspectul fizic, în ciuda defectelor sale evidente. Diplomaţii şi dizidenţii care au reuşit să scape de regimul comunist din Coreea de Nord l-au caracterizat pe fostul şef de stat drept un „ipohondru paranoic şi beţiv”.

Multe dintre poveştile despre Kim Jong Il par a fi desprinse din show-urile de televiziune în care era parodiat, însă chiar şi aşa au cu siguranţă cel puţin un sâmbure de adevăr.

Kim Jong Il a avut o personalitate dificilă, apanajul unui dictator care făcea tot ce-i trecea prin cap doar pentru că nimeni nu-i putea spune nu. Faptul că purta pantofi cu platformă şi că a optat pentru o frizură „bufantă” pentru a părea mai înalt de 1,57 m, cât avea, faptul că într-un an ajunsese să fie cel mai important client persoană fizică al unui producător american de coniac, extraordinarul cult al personalităţii sunt excentricităţi care maschează fie un strălucit maestru în arta manipulării, fie un om de-a dreptul iraţional.

Iată cele mai nebuneşti momente din timpul „domniei” lui Kim Jong Il, devenit „conducător suprem” al Republicii Populare Democrate Coreea în iulie 1994, după moartea tatălui său, Kim Il-Sung.

1. A vrut să combată foametea prin creşterea de iepuri gigant

În 2006, după ce a aflat că în Germania un fermier creştea o rasă de iepure gigant, la fel de mare ca un câine, Kim a avut o idee strălucită: a decis că iepurii gigant vor fi soluţia pentru combaterea foametei, care tindea să se extindă în Coreea de Nord. Zis şi făcut! L-a contactat pe germanul care creştea iepurii, Karl Szmolinsky, şi i-a cerut să meargă la Phenian pentru a pune pe picioare o fermă de iepuri. Kim era convins că aceşti iepuri vor pune capăt vremurilor grele. Totuşi, Szmolinsky i-a spus lui Kim că este o idee foarte proastă, deoarece aceşti iepuri furnizează doar cel mult 7 kilograme de carne, dar au, în schimb, un apetit considerabil, morcovii, cartofii şi celelalte legume nefiind o masă suficient de consistentă pentru ei. Astfel, iepurii aveau, în cel mai bun caz, doar să agraveze foametea. Nu a fost însă chip să fie convins, aşa că a cumpărat 12 iepuri de câte 115 dolari, iar Szmolinsky a fost anunţat că după câteva luni avea să fie adus la Phenian pentru a pune pe picioare ferma. Nu s-a mai întâmplat, Szmolinsky fiind convins că între timp Kim Jong Il mâncase iepurii.

2. Cel mai bun jucător de golf din lume

În 1994, la Phenian a fost inaugurat primul teren de golf din Coreea de Nord, iar Kim Jong Il a jucat, bineînţeles, pentru prima oară. Culmea, el s-a dovedit a fi un jucător înnăscut, stabilind din prima încercare două recorduri. Performanţa s-ar fi petrecut sub ochii celor 17 bodyguarzi şi, cu toate că aceştia au jurat că au asistat la recordul preşedintelui, „Guinness” nu a omologat recordul.

3. Cel mai mare cumpărător de Hennessy

Asemenea lui LL Cool J, Da Luniz şi Oscar Schindler, Kim Jong Il era îndrăgostit de Hennessy. Aşa că importa anual coniac în valoare de 750.000 de dolari. Asta în condiţiile în care majoritatea membrilor proletariatului nord-coreean câştigă undeva în jur de 900 de dolari pe an.

Potrivit celor de la Hennessy, în 1993 şi 1994, Kim a fost cel mai important client al lor din întreaga lume.

4. A deportat coreeni mici de înălţime pentru a purifica rasa

Complexat din cauza staturii sale (1,57 m), Kim Jong Il este celebru pentru faptul că purta încălţăminte cu platformă, pentru a părea mai înalt. Din acelaşi motiv îşi purta părul tapat, ceea ce stârneşte, cu siguranţă, zâmbete.

Măsurile luate în privinţa propriului aspect fizic îl privesc, însă în 1989 a încercat să rezolve problema „piticilor” în stil nazist. Mai precis, Kim a încercat să „cureţe” societatea de indivizii care nu se încadrau în „standarde”. Cum? Înaintea Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor, organizat în 1989 pentru a umbri Jocurile Olimpice de la Seul (1988), Phenianul a fost golit peste noapte de indivizii „impuri”. Fostul tutore al lui Kim a povestit că din capitala nord-coreeană au dispărut ceasornicari, gravori, lăcătuşi şi cizmari, dar şi mai mulţi oameni mici de înălţime, pe care liderul de la Phenian îi dorea eliminaţi din societate. În cazul acestora din urmă, s-a folosit promovarea unui medicament-minune care urma să-i ajute să crească în înălţime. Cei care răspundeau, „erau trimişi în insule nelocuite, în încercarea de a preveni repetarea genelor lor la noua generaţie”.

5. Şi-a dinamitat şcoala

Tot fostul tutore a povestit că, deşi tatăl său era dictatorul Kim Il-Sung, micuţul Kim nu a scăpat de a merge la şcoală şi de a sta serios cu burta pe carte. El era „un elev mai degrabă obişnuit”, care a trebuit să înveţe mult pentru a răzbate. Ajuns la maturitate, Kim a ordonat armatei să distrugă şcoala în care a trebuit să înveţe atât de mult, deoarece de acum în acea instituţie învăţau şi copii obişnuiţi, nu doar cei ai oficialilor comunişti bogaţi, iar Kim se temea că propriii lui copii vor avea o competiţie prea puternică.

6. Cinefilul Kim a răpit doi cineaşti sud-coreeni

Kim Jong Il era un împătimit al cinematografiei. A scris cărţi despre cum se fac filme, deţinea o colecţie de peste 20.000 de filme, era fan James Bond şi, se pare, era obsedat de Liz Taylor.

La sfârşitul anilor ’70, Kim a decis să impulsioneze industria cinematografică nord-coreeană. Şi ce metodă mai bună decât o infuzie de personal calificat din Coreea de Sud. Aşa că a ordonat răpirea a doi cineaşti sud-coreeni, regizorul Shin Sang-ok şi soţia acestuia, actriţa Choi Eun-hee. Aceştia au fost trataţi cel puţin inuman, fiind forţaţi să mănânce iarbă la filmările pentru primul film nord-coreean, „Pulgasari”. În 1986, în timpul unei călătorii la Viena, care avea ca scop semnarea unui contract cu o companie austriacă, cei doi au reuşit să scape.

7. A angajat oameni care să-i măsoare boabele de orez

Excentricul Kim Jong Il a angajat oameni special pentru a-i inspecta orezul. Misiunea lor era, mai exact, să se asigure, că toate boabele au aceeaşi dimensiune pentru că se pare că liderul nord-coreean ura să mănânce orez, dacă nu era uniform ca lungime, grosime şi culoare.

8. S-a lăsat de fumat împreună cu toţi nord-coreenii

Când medicii i-au spus să renunţe la fumat, Kim Jong Il s-a gândit că îi va fi mai uşor dacă nu va avea nicio tentaţie în jur. Aşa că a interzis fumatul în Coreea de Nord.

Kim nu voia doar să renunţe la un obicei de unul singur, ci şi să devină dependent de ceva la unison cu alţii. Astfel, când medicii i-au recomandat un calmant despre care a aflat că putea da dependenţă, timp de o lună, cât a durat tratamentul, împreună cu el făceau aceeaşi injecţie şase dintre cei mai importanţi membri ai staff-ului său. Astfel, dacă ar fi venit dependent, nu ar fi fost singurul care o făcea.

9. Omul care a adus curcubeul şi care nu are nevoi fiziologice

Kim a ordonat ca în şcolile nord-coreene copiii să înveţe că la naşterea sa a apărut spontan curcubeul şi s-a făcut primăvară (era februarie 1941, n .r.) şi că el nu are… scaun şi nu urinează. El „transcende” aceste nevoi fiziologice.

10. Kim se injecta cu sânge de fecioare pentru a rămâne tânăr

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Documentul care aruncă totul în aer. Ce a făcut Călin Georgescu în 1993
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Directorul TikTok, chemat în Parlamentul European după campania lui Călin Georgescu! Cum ar fi putut influența platforma votul românilor
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Kamala Harris reconsideră viitorul politic după înfrângerea în alegeri
MediaFlux
DOLIU în ROMÂNIA! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE...
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului