Dumitru Buzatu, arestat preventiv pentru 30 de zile

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Avocaţii acestuia au anunţat că vor contesta decizia Tribunalului Vaslui.
Alina Costache
23 sept. 2023, 20:41
Dumitru Buzatu, arestat preventiv pentru 30 de zile

Dumitru Buzatu rămâne după gratii. Baronul PSD a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Dispune arestarea preventivă a inculpatului Buzatu Dumitru, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 şi art. 7 lit. a din legea 78/2000 rap. la art. 289 alin.1 C.pen, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 24.09.2023 până la 23.10.2023, inclusiv.

Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că inculpatul a fost asistat de apărătorii aleşi Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 23.09.2023”, se arată în minuta Tribunalului Vaslui.

Preşedintele CJ Vaslui a fost exclus din PSD, sâmbătă, cu unanimitate de voturi. În locul său a fost numit interimar Dragoş Benea. Şi soţia lui, Gabriela Buzatu, a fost suspendată din partid. Fiul lui, Tudor Buzatu, a demisionat din funcţia de secretar de stat.

Dumitru Buzatu a fost reţinut sâmbătă dimineaţa de procurorii DNA Iaşi, după ce a fost prins vineri seara în timp ce primea 1,25 milioane de lei mită pentru a ajuta o companie să obţină un contract.

 

Spynews
Au fost găsite frigărui din carne de câine într-o destinație turistică frecventată de o mulțime de români. Autoritățile au luat măsuri de urgență
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Greșeala banală care a costat-o pe o familie de români 150 de euro în vacanță. “A mai pățit cineva așa ceva”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care au luat permisul de conducere. Trebuie să-l ai pe mașină timp de 12 luni
Playtech.ro
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai importante secrete
DailyBusiness
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Adevarul
A fost confirmat primul caz de infectare cu West Nile în România. Un bucureștean de peste 60 de ani
Spynews
Capul Doloșman, comoara ascunsă de pe litoralul românesc, oferă peisaje unice. Cum ajungi la punctul turistic aflat în Jurilovca
Spynews
Se închide temporar circulația pe autostrada A2 București – Constanța. Șoferii vor fi restricționați în plin sezon
Evz.ro
Veste pentru proprietarii din România. Vine marea surpriză
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la Dinamo, de fapt
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum a reacționat mama suspectului crimei din Brăila, după ce anchetatorii au găsit în casa ei o posibilă armă a crimei: „Un briceag cu care îşi tăia..”
Capital.ro
Interdicție pentru toți românii. Lege în România. Te duci la închisoare 30 de zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Fraudă uriașă de peste 120 milioane de dolari în criptomonede investigată în România
MediaFlux
CREȘTE vârsta de PENSIONARE. GRAFICE din noua LEGE a pensiilor
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!